In `89, copil fiind am prins si am trait pe viu revolutia, frica, teroarea, fuga rusilor, tancurile. In `90 totul parea finalizat, Romania era libera, democrata. Si totusi timp de 20 de ani am trait cu o iluzie. Timp de 20 de ani am fost condusi orbeste de aceeasi oameni care conduceau si in `89.
Stiu ca veti spune ca Ceausescu a murit in `89. Da, a murit, insa spiritul lui si doctrina comunista au ramas vii in mintea si sufletul parintilor nostrii, aceia care au tolerat timp de 20 de ani bataia de joc.
In anii `90 Romania era o tara suficient de bogata si dezvoltata pentru perioada post comunista. Cu toate astea romanii erau infometati, majoritatea o duceau destul de decent inainte de revolutie, insa odata cu caderea lui Ceausescu a inceput declinul economiei, industriei si al agriculturii. In Romania, spre deosebire de celelalte state comuniste, in perioada 47-89 s-a predat munca la norma si furtul din fabrica. Nu cunosc vreun fost angajat al vreunei fabrici din perioada ceausista care sa nu fi plecat cu ceva acasa.
Astfel s-au construit in Romania mici averi, cu acordul tacit al autoritatilor vremii. Si atunci ca si acum oricine cunostea pe cineva. Asta in ciuda existentei legii 18 care presupunea confiscarea tuturor bunurilor nedeclarate si imposibil de realizat din veniturile cunoscute.
Timp de 20 de ani romanii au avut parte din plin de regimul cezarian – circ si paine – lucru ce i-a multumit pe deplin.
Desi la scurt timp dupa revolutie fostii ofiteri de securitate care l-au inlaturat pe Ceausescu au constituit FSN, Romania nu a fost guvernata in realitate de nimeni pana in 1992.
Singurul care s-a impus la conducerea tarii a fos Iliescu, profitand de naivitatea minerilor, lacomia lui Miron Cosma si obedienta lui Basescu. Cu ajutorul mineriadelor si-a inlaturat concurentul direct, Petre Roman.
De fapt in Romania nu se poate vorbi de o revolutie in adevaratul sens al cuvantului, in contextul in care revolutia a avut loc in Ardeal pe cand la Bucuresti s-a dat lovitura de stat planificata inca din anii `70.
Au trecut 20 de ani de atunci, ce s-a schimbat? Nimic important. Romanii au ramas aceeasi oameni obisnuiti sa lucreze la norma, sa dea spaga ca sa obtina ceva ce de fapt li se cuvine de drept, sa plece cu ceva acasa de la locul de munca si sa se planga de regim.
Ma rog, in acest moment exista suficiente exceptii, cum existau si in `89, insa eu ma refer de fapt la generatia parintilor mei. O generatie cu multi „intelectuali” care stiu ei cum au facut facultatea inainte de `89. Acei oameni, intelectuali de clasa inalta au esuat in negocierea oricarei revendicari din `90 si pana in prezent. S-au hranit an de ani cu promisiuni desarte, cu mita electorala oferita de fiecare partid in parte.
Noi, tinerii am fost adevarata generatie de sacrificiu. Noi am fost in scoli cobai pentru experimentele sociale ale unor incompetenti care au condus ministerul educatiei in tot acesti ani. Noi am fost cei care am platit factura revolutiei, falimentul agriculturii si al industriei.
De 20 de ani indirect continuam revolutia, impotriva securistilor care inca ne conduc, a generatiei imbatranite care urla in strada de foame datorita faptului ca timp de 20 de ani a inchis ochii si nu a facut nimic.
Din cauza lor, multi dintre noi au plecat din tara nu de sete si nici de foame, ci datorita faptului ca nu pot beneficia de o educatie decenta, de un sistem sanitar decent, de un sistem administrativ care te priveste cu respect nu cu dispret.
Revolutia se va finaliza curand, fiindca in `89 doar a inceput. Ironic este faptul ca vor duce la bun sfarsit acest proces exact acei oameni care timp de 20 de ani au inchis ochii si care urla acuma de foame.