Rege vs. presedinte

Chess kings

Astia de la PSD au dat zilele trecute o fumigena cu ajutorul unui papagal de pe la partid pe care l-au pus sa spuna lumii ca vor sustine revenirea la monarhie si foarte multi s-au imflamat pe subiect, desi treaba asta a fost mereu un non-subiect.

In primul rand si daca ar exista parghii pentru revenirea la monarhie, acest lucru nu ar avea sanse sa se materializeze pentru ca nu poti sa conduci o tara doar cu custodele coroanei si actorasul devenit sotul aleia care e custodele coroanei. Punct.

Totusi, pentru ca norocul a facut sa ma intersectez cu ambele modele politice am sa incerc sa va explic de ce un rege e mai bun, sau mai prost decat un presedinte.

In primul rand, intr-o monarhie constitutionala regele e un bun garant al democratiei prin simplul fapt ca lui nu-i poate lua parlamentul sau guvernul din prerogative fara sa se revizuiasca constitutia, pe cand unui presedinte, cum am vazut deja ca s-a intamplat pe la noi in ultima perioada, i se pot limita prerogativele printr-o simpla hotarare de guvern.

Din aceleasi considerente regele nu poate sa fie suspendat, adica privat in totalitate de prerogative, asa de usor pentru ca e nevoie de mult mai mult decat o vendeta personala si votul unei majoritati parlamentare.

Ultimul aspect important are de-a face cu faptul ca regele e comandantul suprem al fortelor armate si ca acest privilegiu ii confera suficienta putere incat sa poata sa descurajeze orice tentativa de lovitura de stat bazata pe considerente politice.

Acum c-am lamurit toate astea sa trecem la partea proasta a monarhiei, pentru ca nu e tocmai asa de frumos cum ar crede unii.

Primul si cel mai important aspect tine de bugete si de ceea ce numim familia regala. Intr-o monarhie regele (sau regina, dupa caz) e singura persoana cu prerogative politice si administrative si singura persoana cu responsabilitati, insa pe langa respectiva persoana mai traiesc fel de fel de paraziti carora statul le plateste salarii, paza, protocoale ca sa nu faca absolut nimic.

Si nu, nu ma refer la sotul/sotia reginei/regelui ci la copii, nepoti, veri, verisoare care sunt te miri ce printi, printese, duci, ducese etc. Conform statutului casei regale toti trebuie sa primeasca salarii la care muritorii de rand nici sa viseze nu pot. Toti au nevoie de paza permanenta, de servitori, de palate si te miri ce alte privilegii, desi ei nu prea fac nimic pentru societatea care le confera astfel de privilegii.

Apoi in monarhia moderna se intampla adeseori ca una dintre odraslele regelui sa se casatoreasca cu vreun neica nimeni din popor si sa fie nevoie ca si familia acelui neica nimeni sa aiba parte de privilegii similare pentru ca devin pe loc persoane de maxima importanta si implicit de mare risc.

Ce ne facem in cazul in care acel neica nimeni e de o ticalosie si lacomie fara margini si nu se multumeste cu banii care vin moka de la fraieri si-si trage niste firme cu care deturneaza si ceva fonduri europene, in numele casei regale as spune eu? Nu credeti ca asa ceva e posibil? Pai s-a intamplat in Spania in urma cu cativa ani cand una dintre printesele mostenitoare s-a maritat cu un individ, iar acesta a facut cu alt smenar niste firme cu care organiza ceva simpozioane si conferinte la preturi de 20 de ori mai mari decat media pietei, privand astfel firmele serioase de niste contracte ce aduceau venituri si intretineau o suma de angajati platitori de taxe si impozite ce partial merg spre intretinerea casei regale.  

In definitiv as putea face pariu ca in ziua de azi bugetul pentru paza palatului Buckingham e mai mare decat bugetul administratiei prezidentiale romanesti, insa romanii care vor monarhie cu orice pret nu sunt constienti de treaba asta.

Asa ca daca cineva m-ar pune sa aleg, as alege fie un presedinte care sa aiba prerogativele unui rege, fie un rege fara o casa regala care sa paraziteze o buna parte din bugetul tarii.

Si ca sa inchei intr-o nota optimista articolul asta despre monarhie e musai sa va spun faptul ca in urma cu ceva vreme printul mostenitor al Arabiei Saudite a cerut poporului sau austeritate, iar apoi a dat aproape un miliard de dolari ca sa cumpere un palat, un yacht si o pictura de Da Vinci.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *