Cine-i Bancnotă Porți?

93hd84h08xm51

Pentru leneși, ignoranți și necunoscători.

Din moment ce aparent nici colega de dormitor nu s-a prins cine mama dracului e Bancnotă Porți m-am gândit că e musai să fac un rezumat.

L-am denumit așa, adică i-am tradus numele mot à mot, pentru că în ziua de azi poți supăra și ofensa flagrant orgolii de fani ai neo/sexo-marxismului și pe urmă stai și te miri ce ban de 6 luni îmi mai iau de la Facebook sau alții cum mi-au făcut după ce am scris despre Wuhan Health Organization.

Revenind la Bancnotă Porți, individul ăsta, portretizat mai jos a fost și este de fapt un programator mediocru ce s-a îmbogățit prin simplul fapt că a privatizat comoditatea umană.

Spre deosebire de celălalt programator mediocru ce a crezut că toți utilizatorii de calculatoare vor să-și petreacă toată viața cu ochii într-un terminal la fel cum face el, Bancnotă Porți a aplicat aceeași strategie ca și ăla de la Apple și a căutat să facă produsul cât mai ușor de utilizat și intuitiv înainte să fie cu adevărat util, scalabil sau flexibil.

Oamenii, eu inclusiv, vor chestii simple, intuitive, idiot-proof de cele mai multe ori ca să nu mai irosească ei timpul să înțeleagă ce și cum.

E suficient ce fac ordinarii de la Ikea cu punga de șuruburi și imbusuri, aia mai lipsea să trebuiască să petreci ore întregi să-ți montezi cursorul la mouse ca să poți să mergi cu el pe ecran.

https://www.zonatehnica.ro/software/cat-de-gratis-e-de-fapt-foss.html

De ce zic că ăștia sunt programatori mediocri am să explic cu altă ocazie și probabil pe Zona Tehnică, deocamdată am să spun doar că din punct de vedere tehnic au produs de la început chestii substandard și de câteva decenii alte gloate de programatori mediocrii se chinuie să le aducă la un nivel decent.

Așa, unde am rămas că o luasem pe arătură cu ăștia doi?

Ah! da, deci ăsta s-a îmbogățit pentru că a privatizat comoditatea și cum fiscul are 24/7 un agent care stă cu chitanțierul la el la ușă, Bancnotă Porți s-a gândit să facă fundații și chestii ca să ajute omenirea.

De fapt se ajută pe el și pe nevastă-sa ca să plătească mai puține impozite și să-și facă astfel și marketing moka.

E un fel de a face profit cu mila:

Acuma că proștii au nevoie de un dușman și de o amenințare palpabilă ca să pornească la luptă orbește e cu totul altă poveste și nu merită niciun pic de atenție din partea mea.

Așa că o să vă spun doar că indiferent ce latră unii sau alții pe social media sau pe bloguri, Bancnotă Porți nu e decât un programator mediocru cu idei foarte bune, cu perspicacitate și inteligență peste medie ce s-a băgat în niște șmenuri ca să poată să rămână acolo pe podium până or arunca ăștia cu pământ peste el.