Ameninţări

threat

Credeaţi că meseria de jurnalist este grea?! Că ai parte de ameninţări, procese, înjurături etc. Aşa este! Dar şi mai rău este dacă eşti şi blogger în timpul liber şi scrii despre indivizi certaţi cu legea. Aceştia se grăbesc să te ameninţe, să te ceară la judecată etc. De când am blogul acesta am avut parte de toţi şi toate: de la pierdut job, câştigat altul, pierdut prieteni, câştigaţi alţii, ameninţări, înjurături, aplauze, critici, laude, şi procesomani care îmi urmăresc orice mişcare, doar-doar câştigă ceva. Evident că nu au nicio şansă atât timp cât au citit termenii şi condiţiile acestui blog. Dar nu îi pot opri în prostia lor.

După ce Carabulea m-a înjurat la inaugurarea centurii (în lipsa mea), sau i-a pus pe scribii de la Tribuna să mă facă ou şi oţet pentru că am îndrăznit să strâng semnături pentru o petiţie de salvare a Pădurii Dumbrava. După ce Iohannis, al nostru încă primar, m-a urechiat verbal la o şedinţă de Consiliu Local pentru discursul meu pentru apărarea zonei verzi a Dealului Guşteriţei şi a locuitorilor din Centrul Istoric. După ce o coafeză a intrat cu malacii la mine în casă să discute cu mine (deşi eram la serviciu). După ce Marinescu Albin m-a înjurat şi terfelit cum îl duce capul de om bolnav prin fiţuica lui de 2 lei.
Acum a venit rândul ,,marelui” arhitect Bogdan Paul Veseli să mă ameninţe să şterg postarea despre el în care câteva fete îl acuză sau mă dă în judecată. De şters nu şterg şi i-am dat de nenumărate ori dreptul de a-şi expune punctul de vedere. Nu vrea. Am sesizat şi Poliţia în acest caz, ca un bun cetăţean. Voi nu aţi fi făcut la fel? Probabil că nu, dar după ce ani de zile am lucrat cu fete şi femei abuzate cred că nu sunt capabil să tac la un astfel de subiect.

Pe scurt, foarte pe scurt, asta e viaţa de jurnalist şi blogger la Sibiu. 🙂 Încă mai zâmbesc. Am o soţie minunată, o fetiţă Karina iute foc şi frumoasă pe măsură şi o altă fiică, Victoria ce stă să se nască. Pentru ele NU MĂ LAS! Oricâte presiuni apar din toate mediile, NU MĂ LAS!

Căutări:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *