Azi am trecut intr-o plimbare pe strada Cetatii si am vazut ruinele cinematografului Pacea. Herr Carabulea isi face mall pe doua etaje in locul acela. Cum a obtinut spatiul, autorizatia de demoalre si de constructie nici nu mai are sens sa ma intreb.
O fila din istoria Sibiului a fost stearsa. Oare ne putem opune dezvoltarii? Sibiul creste pe zi ce trece si are nevoi din ce in ce mai variate. Cred insa ca trebuie sa existe o balanta intre trecut si viitor.
Am stat cateva minute in fata ruinelor cinematografului Pacea si m-am gandit ce a insemnat acel lor pentru mine si mii de sibieni de-a lungul timpului. Am facut si cateva poze ale ruinelor…
Mi-am adus aminte de cozile infernale pentru a prinde un bilet la film in comunism duminica. Cum am fost cu toata familia la filmul Satra si am stat la balcon. Sau cand chiuleam in grup de la scoala in 1990, pentru ca asa era moda, sa mergem la matineu la un film prost american despre comuna primitiva. Cand sala era arhi-plina de stateau multi in picioare pe margini. Cum am vazut acolo Liceeani rock’n’roll si cum ne inghionteam baietii sa pupam fetele pe intuneric. Sau cum vedeam indragostitii fugiti de la ore sa se ascunda in intunericul salii pentru un sarut patimas.
Toate acestea au disparut. Un mini-mall le va lua locul. Un spatiu modern, impersonal, fad. Un spatiu unde trebuie sa cumperi, sa fii la moda, in locul fostei „fabrici de iluzii” unde te pierdeai in visele de pe ecran…. Adio Pacea!