Acum vreo câteva seri o duduie a postat pe un grup de diasporeni o întrebare.
Voia să afle dacă un român din România poate să între în Spania, mai exact în Mallorca.
Cum administrez grupul ăla și de regulă aprob postările acolo i-am răspuns de îndată ce am aprobat postarea și i-am spus că teoretic un român poate să intre în Spania doar dacă are rezidență permanentă.
Mi-a răspuns la comentariu și a menționat că e vorba de mama ei care n-are rezidență și care trebuie să vină în insulă.
Nu am înțeles importanța deplasării în contextul dat și nici nu m-am obosit să cer detalii suplimentare.
Pentru foarte mulți oameni e relevant orice rahat așa că era inutil demersul.
I-am răspuns totuși că în cazul ăsta nu o să-i permită mamei sale să intre în Spania și că mă îndoiesc că va putea totuși să ajungă până la graniță din moment ce în întreaga Europă frontierele sunt închise, iar spațiul Schengen e suspendat.
Altcineva a adăugat faptul că nu pleacă niciun zbor din România, iar suspendarea zborurilor e deocamdată pe o perioadă nedeterminată.
Doar că duduia nu s-a dat bătută și a insistat că poate va putea să vină cu un autocar.
De parcă autocarele mai circulă zilele astea.
I-am reiterat din nou că granițele sunt închise și că e vorba de o situație excepțională.
La scurt timp a mai comentat cineva care are atât rezidență cât și contract de muncă și care i-a explicat duduii faptul că tocmai ce a venit înapoi acum câteva zile și că la graniță a trebuit să aștepte mai bine de o oră până când poliția spaniolă a verificat veridicitatea fiecărui act în parte înainte să permită intrarea.
Și totuși, duduia nu s-a lăsat convinsă și a concluzionat că … trebuie să existe o metodă.
Așa gândim noi românii în orice context.
Nu se poate să respectăm o lege sau o regulă până la capăt sau să se facă altfel decât vrem noi.
Mereu trebuie să existe o portiță ca să putem fenta cumva.