5gixcxfxgpi71

Am tot evitat să scriu pe subiect, însă propaganda asta pro și contra cu care mă confrunt aproape zilnic nu mă lasă chiar indiferent așa că am să vă spun cam care sunt variantele pe care eu le iau în calcul (chiar dacă unele sună și sunt absurde).

În primul rând cred că e musai să menționez faptul că nu m-am vaccinat împotriva COVID19 încă deși nu sunt antivaxx și cred că am toate vaccinurile (alea ce se făceau pe vremea mea) la zi.

Principalul motiv pentru care nu m-am grăbit și nu mă grăbesc să fac vaccinul ține de natură medicală și de faptul că dim martie 2020 iau un tratament care mă cam ajută oricum.

Al doilea motiv ține de faptul că am trecut prin COVID19 cel puțin odată de la începutul pandemiei.

Iar al treilea motiv are de-a face cu graba și marketing-ul din spatele vaccinului împotriva COVID19, marketing ce a dat naștere a multor ipoteze și conspirații.

Ori în viziunea mea treaba e cam așa.

Cu toată tehnologia din lume și toate resursele posibile și imposibile e cât se poate de evident faptul că vaccinul a fost fușerit.

I s-a dat drumul pe piață mai degrabă în disperare și lipsă de altceva mai bun decât pe considerente strict medicale și de eficiență dovedită.

De ce s-au grăbit cu el?

Păi eu zic că motivele sunt două:

  1. Ca să se stabilizeze oarecum economia și să se liniștească puțin populația ce fusese deja expusă unei tensiuni psihice extrem de mari în lockdown;
  2. Ca să se mai reducă presiune de pe sistemul medical.

În al doilea context povestea e puțin mai delicată și am menționat-o în trecut când am mai scris pe tema COVID19.

Practic sistemul medical e un eșec al socialismului pentru că e incapabil să țină în terapie intensivă 1% din populație.

Lipsesc bani și dotări pentru că se fură, dar lipsesc și oameni.

De asta s-au saturat spitalele, pentru că în medie, într-o țară relativ dezvoltată și în topul sistemelor medicale mondiale, volumul de resursă umană disponibil e de 25% din necesarul și capacitatea spitalelor.

Degeaba ai bani și aloci resurse când medicii specialiști buni au ajuns la fel de căutați ca și IT-iștii din anumite sectoare.

Că vaccinul (oricare dintre ele) are 50% eficacitate sau că are 90% e irelevant.

Important era să aibă un minim de eficacitate, suficient cât să reducă presiunea medicală, psihoza și stresul post-traumatic.

În aproximativ un secol de străduință oamenii de știință au fost incapabili să creeze un vaccin permanent pentru virozele respiratorii, iar COVID19 nu e cu nimic mai diferit.

Vaccinul o să trebuiască perfecționat an de an și o să fie administrat an de an celor vulnerabili fix cum s-a făcut și cu vaccinul antigripal până acum.

Practic de la anul cel mai probabil o să înlocuiască vaccinul antigripal.

Până aici totul e clar pentru foarte multă lume, însă ce a urmat e de neînțeles și deschide o serie de ipoteze mai mult sau mai puțin credibile:

  1. COVID19 produce de fapt la fel ca și HIV ceva boală cronică, ceva nasoleală ce are repercusiuni pe termen lung și în contextul respectiv e nevoie de vaccin pentru ca ăia care nu au luat virusul să scape neatinși.

Totuși, dacă e așa de ce n-ar spune nimeni adevărul în acest sens și ar continua să se folosească de tertipuri precum pașapoarte de vaccinare, tombole cu premii, bonuri de masă și alte incentive dubioase ce nu prea funcționează fiindcă nu sunt un argument credibil.

  1. Guvernele s-au grăbit să facă stocuri și comenzi de vaccin ca să vaccineze toată populația (deși teoretic n-ar trebui să se vaccineze nimeni cu vreo boală cronică fără un studiu clinic prealabil, iar asta presupune timp și bani), dar s-au lovit de scepticismul multora și au rămas cu vaccinuri pe stoc. Ori vaccinurile astea au costat niște bani și probabil că pentru ăia care au negociat contractele aduc și ceva comisioane.

Cu cât sunt mai multe vaccinuri cu atât sunt comisioanele mai mari (ca și cum măștile de cârpă de altfel că și acolo e tot business).

  1. Varianta preferată a conspiranoicilor e că de fapt vaccinurile sunt menite să înducă treptat moartea celor care le-au făcut. Că oculta mondială vrea să scape de câteva miliarde de oameni de pe planetă și astfel s-a găsit soluția cea mai eficientă și rapidă.

Lucrul ăsta e parțial plauzibil pentru că politica ăstora de pe acuma cu ecofascismul și sexomarxismul nu prea produce nimic bun pentru planetă.

Practic 75% din populație e inutilă că nu produce nimic util și nu contribuie cu nimic la nivel social.

În același timp o bună parte din populația inactivă primește bani gratis, iar banii ăștia încep să coste guvernele din ce în ce mai mult (datorie externă creată prin rectificări bugetare ce duc banii de la întreținere și investiții la sistemul de securitate socială) și sunt tot mai greu de obținut (crize economice ce incentivizează economia subterană și reduc banii la buget).

Un procentaj extrem de ridicat dintre ăștia care nu produc nimic sunt un sac fără fund pentru sistemul de sănătate.

Majoritatea sunt obezi, fumători, bețivi, drogați etc.

Unde mai pui că mănâncă destul de des chestii precongelate, apoi se beșesc și astfel crește volumul de CO2 din atmosferă și vine peste noi încălzirea globală.

Privind cinic și realist motive ca să scape de ăștia există din plin, iar ăștia sunt una din masele de manevră cel mai ușor de manipulat.

Doar că oricât de logic ar părea raționamenul ăsta are niște fracturi fiindcă s-au vaccinat, voluntar, și o serie de elite.

După ce că avem puțini medici ne permitem să rămânem fără 60% dintre ei (cam atâția s-au vaccinat)?

Evident, dacă se reduce populația cu 70% n-am mai avea așa mare nevoie de medici, însă ne permitem să pierdem totuși elitele sub forma unor victime colaterale?

Nu cred.

Oricum, ce mi se pare interesant din toată povestea asta sunt discursurile de genul ăsta unde autorul spune ceva de genul:

Bo$$ eu m-am grăbit să iau cât mai repede vaccinul, dar e musai să iei tu vaccinul ca să nu mă îmbolnăvesc eu.

Nu, nu mă tem pentru viața ta și nu-mi pasă câtuși de puțin de viața ta, îmi pasă de a mea, de aia m-am vaccinat și e musai să te vaccinezi și tu pentru că altfel eu mă tem pentru viața mea.

Mi-e greu să înțeleg logica asta pentru că vaccinurile funcționează altfel și scopul lor e cu totul altul, dar na și paranoicii e oameni nu?

În altă ordine de idei, tot ceea ce se întâmplă cu vaccinuri, conspirații, medicamente miraculoase și alte alea face parte din selecția naturală. Chiar și paranoia ăstora tot de selecția naturală ține.

Vă las la final o lectură pentru țigara de după vaccin și vă extrag din ea doar un paragraf suficient de concludent:

For many infectious diseases, naturally acquired immunity is known to be more powerful than vaccine-induced immunity and it often lasts a lifetime. Other coronaviruses that cause the serious human diseases severe acute respiratory syndrome and Middle East respiratory syndrome trigger robust and persistent immune responses. At the same time, several other human coronaviruses, which usually cause little more than colds, are known to reinfect people regularly.

By Mălin