Despre vaccinuri și leacuri minune

Coronavirus-Covid-19-Premium-UHQ-Stock-Photo-Bundle-32

Urmăresc de ceva vreme diverse informații ce apar în spațiul public cu referire la vaccinuri și leacuri minune și nu pot să nu mă amuz pe amatorismul cu care mulți abordează subiectele astea.

Hai s-o luăm pe rând ca să lămurim puțin cum stă treaba

Vaccinurile

Aproape fiecare țară lucrează la un vaccin.

De fapt există țări care lucrează la mai multe vaccinuri simultan deși avem o organizație mondială a sănătății care teoretic ar trebui să coordoneze un efort comun în loc să stea cu mâinile în sân.

Am lămurit deja ce e cu ăștia așa că nu mai intru în detaliu.

Totuși, e fiecare pentru el și adevărul e că țara care va scoate prima un vaccin funcțional și sigur (dacă va exista așa ceva) o să fie țara care o să iasă prima din criză.

DAR, există un mare dar.

Chiar dacă o să apară un vaccin mâine nu o să se poată termina toată treaba asta poimâine pentru simplul fapt că o să existe o problemă de producție și de logistică.

Una e să descoperi vaccinul și alta e să ai capacitatea să produci suficiente doze cât pentru toată populația într-un timp relativ scurt.

Apoi, deși ai produs dozele e nevoie să faci vaccinarea în masă cu ajutorul centrelor autorizate și a medicilor specializați.

Numărul de centre și medici disponibili precum și capacitatea acestora de a vaccina un număr determinat de persoane zilnic e un alt factor care o să influențeze ieșirea din criză mai ales pentru că aceiași medici mai trebuie să facă și altceva între timp.

Nu se poate opri spitalul în loc ca să se vaccineze toată lumea într-o zi.

Și chiar și cu o vaccinare masivă or să existe suficienți idioți, fani ai Oliviei sau psihotici care cred că vaccinul e cu cip de la Bill Gates și ăștia vor refuza pur și simplu vaccinarea ducând astfel la focare izolate.

Dincolo de asta, țările care nu vor obține un vaccin viabil n-au decât să încerce în continuare sau să aștepte până țara care vine prima cu vaccinul își vaccinează populația și apoi să cumpere de la ăștia vaccinul (cel mai probabil la suprapreț fiindcă o să fie bătaie pe el).

Leacurile minune

De fiecare dată când apare o molimă dinasta oamenii în situație critică ajung soareci de laborator.

Doctorii n-au o soluție clară și atunci improvizează.

Se bazează pe experiență și încearcă fel de fel de tratamente, dar n-au capacitatea să facă studii clinice.

Un studiu clinic se face pe parcursul mai multor ani și ia în calcul o sumedenie de variabile.

Ori doctorii care tratează pacienți de COVID19 aflați în stare critică sau gravă n-au timp de așa ceva și nici n-au cum să ia în calcul toate variantele.

Așa că apar indicii despre fel de fel de tratamente funcționale ce se dovedesc mai apoi ca fiind false.

Aproape toate pleacă de la, ați ghicit, OMS.

Ba e vorba de Plaquenil ce e bazat pe hidroxyclorochină și vindecă Malaria, ba e vorba de Remdesivir, ba de Gilead care-i pentru Ebola șamd.

În lipsa unui studiu clinic clar toate dau false positives (sună mai bine în engleză).

Adică oamenii își revin, dar nu e clar dacă medicamentul a ajutat sau nu.

Cercetări ulterioare sau statisticile dovedesc faptul că medicamentele astea fie au fost inutile fie au făcut mai mult rău decât bine.

Și mno’ ai zice că e o pâine de mâncat cu ăștia cu propaganda rusească, dar toată dezinformarea asta nu pleacă de la ruși ci de la surse oficiale care dezvălui publicului niște informații trunchiate.

Ultima țigănie pe subiect fiind aia cu nicotina care, conform unor savanți francezi, e antidot pentru COVID19.

Toate gazetele s-au grăbit să preia informația asta deși e incoerentă și nu poate să fie verificată din nicio sursă.

De altfel nu m-ar mira ca toată povestea asta cu nicotina să fie doar mișcare a industriei tutunului ce se văzuse grav afectată de informații anterioare ce susțineau că fumătorii sunt mai predispuși la probleme grave decât ăia care nu fumează.

Ca medic e cam absurd să susții că ceva ce produce diverse tipuri de cancere și alte probleme de sănătate poate să distrugă un virus și poate să fie un leac minune.

Doar că în ziua de azi pentru prețul corect mulți medici sunt capabili să susțină orice informație, chiar dacă știu bine că e falsă.

Totuși, chiar dacă mâine s-ar găsi un leac eficient situația e cam la fel ca și în cazul vaccinurilor.

E nevoie de capacitate de producție, e nevoie de logistică și chiar și dacă s-ar satisface aceste premise problema predispoziției genetice și medicale rămâne.

Oamenii vulnerabili tot riscă să moară, doar că unora dintre ei li s-ar reduce riscul cu ajutorul unui tratament corespunzător.

P.S. Nici ventilatoarele nu prea salvează vieți.

În New York se pare că 9 din 10 pacienți ajunși pe ventilatoare mor.

Nu știu cum e situația pe aici, dar din câte am văzut sunt la fel de puțini cei care supraviețuiesc după ce sunt puși pe ventilator.