Medicul s-a născut antreprenor

image

Foarte multă lume se uită cu mult respect la medici datorită faptului că medicii au fost portretizați de către comuniști drept niște semizei cărora trebuia să le duci ofrande ca să te bage în seamă.

Încă sunt mulți care consideră că dacă faci mai mulți ani de școală și urmezi o anumită profesie ești neapărat un altfel de om cu o oarecare superioritate morală și socială.

Numai că medicii sunt și ei oameni și deși există un procent considerabil de buni profesioniști cu bune intenții, breasla lor e plină de ticăloși și impostori. Cum e cetățeanul ăsta din citatul de mai jos:

Ancheta îl vizează pe Ștefan Mindea și se referă la fapte din noiembrie 2022, când acesta ar fi prezentat în mod eronat o intervenție chirurgicală denumită „ULTRA”, pentru a convinge un pacient să accepte tratamentul într-o clinică privată din Constanța.

Procurorii susțin că, pentru a-și crește credibilitatea, medicul ar fi invocat titluri academice pe care nu le deținea, inclusiv cel de profesor universitar la Universitatea Stanford și coordonator al unui departament de neurochirurgie din cadrul aceleiași instituții.

În realitate, procedura efectuată nu ar fi corespuns descrierii inițiale, potrivit anchetatorilor.

De asemenea, medicul este acuzat că ar fi vândut pacientului o membrană biologică prezentată drept „indispensabilă” pentru tratament, la un preț de 21.316 lei (n. r. circa 4200 de euro), deși valoarea de piață ar fi fost de aproximativ 187 de lei. Produsul, denumit Lyoplant, ar fi fost prezentat ca fiind disponibil exclusiv prin intermediul său.

via Adevărul

Previous Article

Valoarea unui om

Next Article

Măsurile lui Bolojan funcționează

Write a Comment

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *