Sa vorbim putin despre guvern

1676403
Uitati pentru un moment de OUG si cititi ce va scriu mai jos.

Esti lider PSD si realizezi faptul ca pe Spaguta Vasilescu o paste puscaria pentru ca spre deosebire de Mazare a fost proasta si a furat fara cap.
Ii esti dator Spagutei pentru ca si ea a cotizat la partid si astfel o treci prima pe lista pentru parlamentare.

Practic o iei de la primarie unde-i vulnerabila si o pui in parlament unde are oaresce imunitate, macar pentru o perioada de timp ca sa aiba si ea liniste. Merita macar atat c-a fost fidela partidului.

Pana aici nimic nou sub soare pentru ca se practica treaba asta in Romania de ani buni si fiecare partid politic cu vechime face lucrul asta. Verestoy „Drujba lui Dumnezeu” continua in Parlament doar pentru imunitate, Vosganian la fel si exemplele pot sa continue la nesfarsit.

Apoi, dupa vot constati faptul ca ai primit privilegiul de a investi un guvern. Sa ne intelegem, dreptul de a propune un guvern il are orice partid parlamentar, insa privilegiul de a-l investi il are doar partidul care are majoritate sau formeaza o coalitie in acest sens.

Foarte multa lume contesta prezenta unor oameni in Parlament, nimeni nu contesta votul sau rezultatul sau ci faptul ca tu ai facut niste liste bazate pe vasalitate nu pe competente si ca ai trimis in Parlament niste oameni care au probleme de integritate. Nu exista o lege care sa interzica lucrul asta asa ca e o chestie de bun simt pana la urma si e normal ca lumea cu bun simt sa fie nemultumita, insa dat fiind ca restul lumii i-a votat nu face nimeni galceava pe subiect.

La alegerea guvernului poti sa propui ca lider nume si primul ministru desemnat are dreptul sa decida daca  numele alea merita sau nu sa faca parte din echipa lui. Asa e democratic si corect, insa poti sa-i si impui numele respective intr-un puseu dictatorial. In fond tu esti sef la partid nu?

Si in loc sa numesti numai oameni al caror nume nu se asociaza de niciun scandal, dosar sau ancheta tu o trimiti acolo pe Spaguta Vasilescu intr-un moment in care ar trebui in fond sa te prefaci ca n-o cunosti si ca a vrut ea in Parlament, n-ai impins-o tu ca aveai oaresce obligatie. Investesti guvernul asta la misto cu niste audieri facute la caterinca, dar nici pe alea nu le poate contesta nimeni fiindca asa spune legea si legea chiar daca e proasta trebuie respectata.

Totusi prezenta Spagutei Vasilescu in guvern cu putere de decizie, stampila si bani pe mana dovedeste faptul ca poate obligatia ta fata de ea e mult mai mare si ca te pisi la propriu pe justitie si pe statul de drept. Mi-e greu sa cred ca un guvern politic (mai ales unul dat de PSD) e ales pe baza de competente si nu pe baza de vasalitate fata de partid.

Nici nu-i nevoie ca sa dai ordonante sau sa declari ceva pe la TV pentru ca simpla ascensiune in nici doua luni a Spagutei Vasilescu de la primarul anchetat (si mai nou judecat) pentru smenuri la ministrul muncii imi sugereaza cel putin mie personal cam cati bani dai pe justitie.

Si acum te intrebi cu ce mi-ai gresit incat sa contest legitimitatea guvernului?

In alta ordine de idei, aflu de la Andrei ca ai ajuns sa te rafuiesti cu multifunctionalele, pardon cu multinationalele, pentru c-ai epuizat argumentele disimulatoare impotriva dusmanilor clasici: servicii, Soros, SUA, NASA etc. si nu pot sa nu ma intreb daca esti sigur de ceea ce vrei sa faci pentru ca sa musti mana care te hraneste nu e doar un gest de sinucidere politica ci si o provocare iresponsabila.

Oamenii aia platesc indirect pentru toate arogantele tale si ar trebui sa stii mai bine decat mine lucrul asta.