Deja s-a făcut 1 lună de când sunt pârnaiaș în propria casă.
Mai departe de containerele de gunoi n-am ieșit.
A ieșit în schimb vecina ca să facă ceva cumpărături acum două săptămâni.
Singurul lucru care îmi lipsește e ziua de plajă sau excursie, singura zi liberă din săptămână când ieșeam pe afară ca să ne mai aerisim creierul.
În rest, avem de toatem vorba lui Arafat.
Primele două săptămîni au fost mai grele.
Puțină paranoia, luat temperatura de minim trei ori pe zi.
Chestii dinastea.
Azi totul e diferit.
Mi-a venit trotineta și n-am unde să ma dau cu ea.
Am bateriile pline și cardurile goale la aparatele foto și la dronă, dar n-am la ce să să fac poze.
Aveam o listă de lucruri de făcut veche de vreo trei ani, am reușit s-o duc la jumătate fie punând în practică cele mai vechi idei fie renunțând la ele.
De când a început nebunia asta lucrez minim 12 ore pe zi și îmi vin mereu idei noi.
În viața mea n-am lucrat așa de mult și atât de intens.
Teoretic de mâine aici treaba începe să revină la normal, încet și sigur.
Pot să se ducă la muncă angajații firmelor de produse și servicii ne-esențiale, dar nu pot să meargă pe la ele clienții.
E cam cretină măsura, dar fiindcă-i gândită de comuniști nu mă miră deloc.
Oricum zilele astea e paștele, sau ar trebui să fie.
Probabil că de miercuri lumea o să înceapă să iasă din ce în ce mai mult
Vreau să ies și eu, trebuie să ies, am atât de multe de făcut, dar aștept să-mi vină măștile înainte să mă avântur pe afară.
Pe aici pericolul s-a mai domolit.
Spală ăștia străzile odată la două zile și se dezinfectează extrem de mult.
Focarele de COVID19 sunt izolate așa că suntem pe drumul cel bun.
Epidemia, la nivel local, e ca și învinsă.
Economic stăm mai prost.
Adică economia a cam falimentat.
Anul ăsta o să fie ca în anii ’50, adică fără prea mulți turiști.
Cum 90% din insulele astea trăiau din turism o să fie foarte nasol, chiar și cu ajutoarele de la stat.
