O să supraviețuim

E probabil ultimul articol pe care o să-l scriu pe tema COVID-19 și-l scriu acum pentru că și noi suntem izolați maritim și aerian de continent.

E unul dintre avantajele insularității.

Mă rog, e și un mare dezavantaj pentru că probabil o să murim primii de foame.

Glumesc, am făcut și noi provizii.

Rezistăm minim 1 lună cu ce avem.

Apropo de provizii, am văzut că foarte mulți sunt uimiți de faptul că lumea face provizii deși aleșii spun foarte relaxați că nu or să fie probleme de aprovizionare.

Mulți dau vina pe psihoză sau paranoia, dar nu vor să înțeleagă faptul că oamenii pur și simplu n-au încredere în ceea ce spun politicienii.

Chiar dacă i-au votat, nu au încredere în ei pentru că politicienii au dovedit de atâtea ori faptul că sunt incapabili să țină o țară pe linia de plutire în vremurile bune, darămite într-o situație de criză generalizată.

Așa că înainte să fie panică e neîncredere profundă în stat și în instituțiile statului.

Dar nu despre asta vreau să scriu, făcusem doar o paranteză.

Ieri am fost la doctor, nu dezinfectați ecranul încă fiindcă n-am COVID-19.

Adică nu cred.

Am fost pentru altele de-ale mele, poate mai nasoale decât COVID-19.

Doctorul era destul de relaxat și de altfel mai bucuros decât mine pentru că m-a operat anul trecut la ochiul drept și a reușit operația.

De fapt mai era bucuros dintr-un motiv, și anume că acum avea un diagnostic clar și putea ține sub control boala care în urmă cu 20 de ani mi-a nenorocit pentru prima dată ochiul drept.

Altfel eram praf acum… așa mi-a spus.

I-am confirmat și i-am zis că singurul lucru rău în contextul dat e că mă cam ține din lucru.

E greu să lucrezi când ochii nu se pot alinia și când unul e la 90% și celălalt la sub 50% din capacitate.

Durerile de cap și amețeala sunt deja rutină pentru mine.

Am mai trecut prin asta și singurul lucru nasol e că-mi afectează productivitatea, mai ales acum când sunt oameni care au destul de multă nevoie de mine.

M-am plâns doctorului de treaba asta și mi-a zis să nu mă îngrijorez că o să fie bine.

Mi-a permis să lucrez cât și cum vreau eu cu condiția să nu fac niciun fel de efort fizic și să urmez tratamentul.

I-am confirma c-o să mă țin de recomandări și m-am plâns din nou că e posibil să nu lucrez prea mult în perioada ce urmează mai ales acum cu criza asta cauzată de COVID-19.

A zâmbit și mi-a zis că n-ar trebui să mă îngrijorez nici din cauza asta pentru că o să supraviețuim.

Nu l-am contrazis, eram oricum sigur că putem să supraviețuim chiar și într-un astfel de context și vom supraviețui chiar și crizei ce va urma pentru că aia e mai nasoală.

Doctorul ăsta e unul dintre oamenii pe care-i admir chiar dacă nu-l cunosc personal și contactele noastre au fost strict profesionale.

Și nu pentru că e optimist ci fiindcă e realist și sigur pe el.

Așa ar trebui să fim cu toții, mai ales în vremurile astea.

Să analizăm la rece fiecare situație în parte și să punem pe masă partea bună.

Eu de fiecare dată când am parte de o nasoală mă bucur ca a fost doar așa pentru că se putea și mai rău.

Mereu se poate și mai rău și tocmai de asta e musai să ne bucurăm de ceea ce avem și de ceea ce suntem capabili să facem.

În urmă cu mai bine de 20 de ani am înțeles că e inevitabil și că o să murim cu toții cândva.

Singurele necunoscute sunt când și cum.

De atunci în fiecare dimineață când mă trezesc mă gândesc la lucrul ăsta: O să murim cândva, dar nu azi.

O să supraviețuim și de data asta pentru că n-a venit vremea noastră încă.

Oricât de nasoală o să fie treaba asta nu vă panicați.

Panica nu ajută la nimic ci dimpotrivă face mai mult rău.

Găndiți totul la rece, gândiți organizat și nu uitați să zâmbiți.

Totul o să fie bine, vom supraviețui…

P.S. Dacă aveți nevoie de un sfat sau considerați că vă pot ajuta cu ceva relaționat cu profesia și experiența mea nu ezitați să mă contactați.

O să supraviețuim