De ce fabricăm lucruri proaste?

Prin 2013 am cumpărat un player de BluRay cu funcții de SmartTV incluse.

Aveam nevoie de el pentru filmările HD de la nuntă și fiindcă televizorul pe care-l aveam atunci, ceva petardă ieftină, n-avea funcții de SmartTV.

Am zis să iau Samsung că-i marcă bună și implicit trebuie să fie și calitativ.

Vorba patriarhului, dai un ban, dar merită.

Ei bine, adevărul e că n-a prea meritat.

Nu cred că l-am exploatat mai mult de 30 de ore în 4 ani de zile și în definitiv l-a luat dracu deși a stat după protecție electrică la fel ca orice alt dispozitiv din casă.

Într-o zi din senin n-a mai acceptat discurile și a început să închidă și să deschidă tăvița aia aiurea.

Din ce am citit pe net nu e un caz isolat fiindcă e un defect destul de comun la dispozitivele astea și mai ales la modelul pe care-l aveam eu.

Spre surprinderea mea, modelul respectiv era făcut în România, mai exact la Brașov.

Totuși, l-am considerat un caz isolat până de curând când mi s-a dus dracului și periuța de dinți electrică și nu mică mi-a fost uimirea să constat că e fabricată tot în România.

Și în cazul ăsteia am ales un Philips, nu orice petardă pentru că din nou am gândit ca patriarhul și n-am vrut să mă risc.

O luasem în urmă cu mai puțin de trei ani și n-am folosit-o zi de zi și nici de trei ori pe zi cum recomandă unii savanți așa că nu mă prea așteptam să crape din senin.

Acuma s-ar putea să fie o coincidență nefericită, dar cum eu nu prea cred în coincidențe aș spune mai degrabă că are de-a face cu lucrul de căcat pe care s-au obișnuit să-l facă românii, indiferent de marca pentru care lucrează.

Astea fiind zise, nu vă mai entuziasmați atât cu vaccinul ăla românesc fiindcă și dacă se va face o să fie mult și prost deoarece aparent noi doar așa știm să producem.

Exact cum ne-au învățat comuniștii.

De asta nu prea suntem competitivi pe nicăieri prin lume.