Cei de la ANAF își recunosc incompetența

Azi vuiește Facebook apropo de intenția ANAF de a colecta de la tinerii care vor să se căsătorească date privind furnizorii de servicii de la nuntă și în timp ce toți sunt contrariați pe subiect și sunt supărați că ANAF impozitează mirii, dar nu bisericile e musai să încerc să lămuresc câtuși de puțin aspectul ăsta.

În primul rând, câștigurile mirilor nu pot să fie impozitate.

Darul de la nuntă e de fapt o donație, un ajutor, o sponsorizare din partea familiei și prietenilor deci nu se încadrează la categoria veniturilor impozabile. 

Orice tentativă de impozitare a darului de la nuntă e ilegală și o să fie spulberată în instanță până și de cel mai tâmpit judecător.

Bun. Acum c-am lămurit treaba asta să mergem mai departe.

Prin demersul actual, ANAF vrea să-i transforme pe miri într-un fel de informatori pentru că angajații ANAF sunt prea incompetenți ca să-și facă meseria și astfel au nevoie de cineva care s-o facă pentru ei.

Treaba e simplă. Orice furnizor de servicii e cunoscut în comunitate. Nu e un anonim. Aproape oricine știe, sau poate să afle foarte ușor cine face poze la nunți, cine e lăutar, cine face aranjamente florale șamd.

Și angajații ANAF pot să facă treaba asta și evident pot să îi invite pe furnizorii de servicii la ANAF ca să prezinte contractele încheiate și facturile emise. Apoi să compare datele respective cu ce au declarat respectivii la ANAF și mai ales cu achizițiile pe care le-au făcut în același an. 

Acolo unde apar discrepanțe vorbim de bani nedeclarați și servicii la negru. 

E atât de simplu. Dar presupune să gândești și să mai și muncești pe deasupra.

Ori astea sunt două calități pe care angajații de la stat, în marea lor majoritate, nu le prea au.


Tot pe subiect, dar puțin pe lângă. Am văzut o opinie pe Facebook care-i privea pe preoți pentru ca ANAF solicită să se declare inclusiv banii dați preoților și lumea pare să nu înțeleagă de ce vrea ANAF să facă asta pentru că preoții nu plătesc impozit.

Ei bine asta e o idee greșită și am să vă explic de ce.

Biserica, acel concept abstract ce reprezintă o persoană juridică, nu clădirea în care se roagă în genunchi enoriașii pentru bani și boli pentru dușmani, e scutită de impozitare, nu preotul care-o angajat al bisericii și persoană fizică.

Chiar și scutită de impozitare, biserica (vezi definiția de mai sus) e obligată să țină evidența banilor și să emită chitanțe pentru orice serviciu prestat.

Ori atunci când preoții nu emit chitanță sau emit doar pe o sumă parțială sunt liberi să facă ce vor ei cu banii respectivi pentru că nimeni, nici măcar superiorii de la județ nu pot să știe câți bani a încasat de fapt un preot pentru a oficia un botez, o nuntă sau o înmormântare.

Biserica o să contabilizeze DOAR suma de pe chitanță, iar preotul poate să declare față de superiori, cărora trebuie să le plătească tainul pentru orice bani încasați, că a încasat doar 10% din suma reală și astfel să rămână cu cel puțin jumătate din bani.

Iar aici e o problemă pentru că oricum privești situația asta, indiferent de regimul special al BOR, banii nedeclarați din buzunarul sutanei sunt evaziune fiscală.


În altă ordine de idei, nu e niciun secret faptul că statul are nevoie acută de bani și că, deși e condus de niște ticăloși cărora le pute democrația, încearcă să impună un sistem fiscal de bun simț pentru orice stat care se vrea democratic.

Eu nu văd nicio problemă apropo de măsura asta, chiar dacă procedeul de implementare nu e tocmai logic sau suficient de inteligent. Atât poate România, atât face…

Cei de la ANAF își recunosc incompetența

2
Lasă un răspuns

2 Comment threads
0 Thread replies
0 Followers
 
Most reacted comment
Hottest comment thread
2 Comment authors
newest oldest most voted

Dar cum, vrei să spui că preoții fură de la instituția la care prestează? Cine ar fi crezut …

Costin

Poate ar fi bine de stiut insa preotii, cind sunt arondati unei parohii dau niste spagi ce se cuantifica jde de mii de euro in functie de marimea parohiei si bunastarea enoriasilor. Cei ce n-au bani (sau nu vor sa dea) primesc vreo biserica aflata in cine stie ce fundatura uitata de vesnicie, populata cu niscai batrini pauperi.
Asa ca ei, lucru lesne de inteles, trebuie sa-si recupereze cumva ‘investitia’ initiala, lucru binecunoscut (si acceptat tacit) de catre organele superioare, cei ce i-au numit. Astfel, chitanta data de preot pentru diversele servicii, nu-i decit o biata foaie in vint.