Bani, carieră și răbdare #2

AdobeStock_383184999

Pentru că după articolul anterior ați ajuns la concluzia că doar mă laud hai să explicăm puțin și de ce fac treaba asta.

De ce mă laud?

Ăi mai cârcotași dintre voi care au avut răbdarea să citească până aici au ajuns cu siguranță la concluzia că mă laud.

Și adevărul e că da, mă laud.

Dar n-o fac la modul ipocrit cum se practică pe LinkedIn și în alte locuri unde se suge pula în cerc.

Nu sunt nici cloud guru sau networking superstar sau eCommerce evanghelist cum e mai toată lumea pe acolo.

Fac și cloud de vreo 7 ani de zile, rețelistică de aproape 20 de ani, iar eCommerce de aproape 15 ani și nu-mi asum faptul că sunt expert în toate astea.

Iar ceea ce am scris mai sus e în baza feedback-ului primit de la oamenii cu care am lucrat sau care au avut ocazia să evalueze într-un fel sau altul munca mea.

Ori treaba asta e ceea ce mă motivează să mă trezesc zilnic devreme.

Nu doar banii.

Banii sunt un motiv secundar și apar ca laitmotiv și în cazul mediocrității.

Și mediocrii sau impostorii din orice domeniu câștigă bani, uneori poate chiar mai mulți decât mine.

Tot feedback-ul ăsta pozitiv pe care de foarte puține ori l-am primit public m-a motivat și mă motivează în continuare.

Va continua… acum că ați aflat de ce mă laud e musai să aflați și cum e cu răbdarea.