Şi marmota… despre poporul român
M-am plictisit (nu săturat) de politica de la noi. De politicieni cu ifose, de filosofi de televiziune şi de mega-oameni de afaceri cu burţi mari şi cadavre sub picioare… M-am plictisit să văd îndobitocirea unui popor cu televizorul, minţirea cu ziarele şi intoxicarea pe internet. Mă simt părtaş, recunosc! Măcar eu recunosc spre deosebire de cei ce se dau loviţi şi uită cum iau şpăgile… Recunosc: sunt VINOVAT! Vinovat că nu am tras mai des semnale de alarmă, că nu am dezvăluit mai multe informaţii despre matrapazlâcurile unora la Sibiu şi nu numai. Sincer fac şi eu ce pot în condiţiile date. Dar este plină lumea nu de nebuni, ci de răuvoitori, oameni meschini gata să sară la beregata celui de lângă el sau să mai dea un picior în burtă muribundului, doar, doar vor impresiona prietenii, şefii sau sexul opus. Trăiesc într-o Românie bolnavă, un Sibiu bolnav. Văd cum mulţi prieteni fug spre alte ţări, unde, deşi mereu străini, se pot dezvolta mai bine. Văd oameni cuprinşi de deznădejde, care se aruncă în braţele alcoolului, drogurilor sau a sinuciderii. Văd oameni care apleacă fruntea, se umilesc şi înghit orice pentru un salariu de mizerie. Văd oameni care îşi vând demnitatea pe nimic. Toate acestea sunt atributele ACTUALE ale poporului român – o sumă de indivizi din ce în ce mai pestriţă şi plină de contrarii. Aici m-am născut, ca şi voi, dar oare vrem să murim aici?
Caurari:
Despre viaţă şi gânduri
Zilele acestea când am citit că doi colegi din presă au lăsat totul baltă şi pleacă în Teneriffe (poate definitiv, poate nu) am început să îmi amintesc gândurile mele de plecare din ţară. Nu de tot. De ceva ani caut şi sper să găsesc soluţia plecării ca voluntar în Africa pentru maxim 3 luni. Ce să fac acolo? Să lucrez cu copiii: să îi învăţ reguli de bază de igienă, sau engleză sau altceva…. orice este nevoie. Lili îmi tot spune că nu este de mine aşa o plecare, mai ales că nu stau foarte bine cu sănătatea, plus că sunt destui copiii de ajutat şi în Sibiu. Are dreptate, dar aici am lucrat ani buni cu copiii din familii sărace. Cu succes sau fără, depinde de la caz la caz. Munca în asistenţă socială nu este uşoară. O continui şi acum, ca voluntar.
Apoi ieri am ieşit să duc gunoiul. La container m-am întâlnit cu o gaşcă de copii. Sunt tot acolo zi de zi de vreo 3 luni. Caută în gunoaie, se joacă, fac foc să se încălzească. Mereu le las câte ceva de mâncare. Ieri nu aveam nimic. Dar când m-am întors din oraş le-am dus o pîine mare. Măcar atât. Asta în timp ce alţii hrăneau câinii din zonă (oricum hrăniţi deja de aceşti copii cu resturi din gunoaie) şi urlau la copii să stingă focul…
Continue reading
în
în
în
în 
















































Cele mai comentate