In ultima luna iubirea de aproape promovata de biserica a fost lasata deoparte in talk-show-uri despre introducerea religiei in scoli. Nu voi intra in aceasta polemica pentru ca mi-am exprimat punctul de vedere inca din 1996 printr-un schimb de replici in Tribuna cu un profesor. Atunci religia in scoala era doar un experiment cu care nu am fost de acord. Acum a devenit o materie facultativo-obligatorie pe modelul struto-camilei.

Eu vreau sa vorbesc despre iubirea de aproape. Pana unde poate merge ea? Eu imi iubesc aproapele, chiar daca nu intr-un mod crestin ci unul umanist. Iubesc frumosul din interiorul fiecarui om, iubesc femeia, iubesc pasiunea fiecarei primaveri, leneveala verii si tristetea toamnei. Iubesc multe lucruri, gesturi si placeri ale vietii. Dar pana unde merge iubirea de aproape?

Iubirea de sotie o exprim mereu prin cuvinte, gesturi, actiuni. Iubirea de prieteni, diferita, dar la fel de calda. Iubirea de colegi, mai deparatata. Iubirea oricui din jur si mai departata. Aud in jur barbati care spun imediat ca iubesc o femeie ce abia au cunoscut-o. Altii care se lauda ca nu isi iubesc prietena cu care sunt de 5 ani. Barbati care isi insala sotiile ca un moft. Sotii care petrec mai mult timp cu prietenele decat cu sotul. Femei carora le place sa cocheteze cu un barbat in bar doar sa vada daca mai pot atrage un barbat.

Ne place sa iubim si sa fim iubiti. Avem nevoie de dragoste ca de hrana, apa sau aer. Nu putem trai fara dragoste. Depinde de fiecare din noi ce fel de iubire cautam. Unii cauta sex, altii iubirea de aproape, altii iubirea pasionala, altii dragostea de mama si tot asa. Fiecare ne definim propriul tip de dragoste de care avem nevoie. Cateodata mai multe tipuri de iubire.

Nu cred in definitii si sabloane pentru iubire. De multe ori in societatea noastra sablona excesiv, traindu-ne viata in anumiti parametrii. Mai bine sa traim o viata de iubire si placeri. prea mult ne petrecem din viata urand, injurand, suparati…. Avem nevoie de iubire!