Aug
31
2010
3

PODUL MINCIUNILOR A ÎNVIAT!

Odată cu întoarcerea lui Blaga pe acest blog, au apărut o mulţime de păreri şi comentarii de tot felul. Ceea ce până acum…se cam lăsau aşteptate.Reacţii de orice fel întârzia să apară. Dar se pare că odată cu întoarcerea acestuia lucrurile au reintrat pe făgaşul cel bun.
Unii consideră întoarcerea lui ca fiind dorinţa de continuitate a acestui blog la îndemnul altora, alţii însă, pun aceasta pe seama dorinţei de bârfă şi scandal.
Părerile sunt multe, împărţite şi nu fac altceva decât să trezească la viaţă acest blog, ce părea cu puţin timp în urmă….mort.
Podul a fost reabilitat, începe distracţia…….START!

Scris de Dani in: Sibiu | Etichete:
Aug
31
2010
0

10 Mari Sibieni

Maria COSMA
A fost soţia lui Partenie Cosma. Nu se cunosc multe informaţii despre ea.
Rămâne unul dintre cei mai importanţi filantropi ai Sibiului. Multe dintre proiectele pe care Partenie Cosma le-a finanţat din poziţia sa de director al băncii Albina, i-au aparţinut Mariei Cosma.
Cel mai important proiect al său a fost crearea fondului „masa studenţească”, prin care studenţii de origine română primeau ajutor prin asigurarea mâncării zilnice. De asemenea, tot ea a fost cea care a mijlocit crearea unui depozit de 20.000 de florini destinat construirii unui internat de baieţi în Sibiu.

Scris de miruna in: Sibiu |
Aug
30
2010
3

Cât câştigă jurnalistul tribunist Bako de la Finanţe?

Această întrebare mi-a venit în minte şi va rămâne retorică după ce am citit minunea de editorial a specimenului de gazetar despre noul sediu al finanţelor. În discursul său elogios, exact ca în vremurile de demult… apuse. Nu şi la Tribuna. Păcat de băiat că este tânăr, dar vai! După ce a primit locuinţă ANL prin 2008, Bako şi-a îmnuiat condeiul faţă de Primărie. Acum, după aşa laudă la Finanţe, despre care s-a scris că şi-au tras sediu de lux (mai puţin Tribuna) ce va căştiga Bako? Sigur nu bani, că doar nu putem vorbi de mită în presă, vai! dar cu siguranţă o limbă bine pusă în fundul unui director va aduce ceva, cândva.

Editorialul lui Bako îl găsiţi aici. (mai mult…)

Scris de Calin Blaga in: presa | Etichete:, ,
Aug
27
2010
0

10 Mari Sibieni

Adolf GOTTSCHLING

S-a născut la Alţâna în 1841. A studiat la Sibiu şi apoi în Germania.
Revine în Transilvania, la Sibiu. Aici devenit profesor la gimanziul evanghelic (Colegiul Brukenthal).
Este considerat unul dintre pionierii meteorologiei din spaţiul de astăzi al României. A preluat primul observator al vremii din spaţiul de astăzi al României (care funcţionează şi astăzi). A activat ştiinţific în cadrul Societăţii Ştiinţifice din Transilvania de la Sibiu.
A murit în 1918.

Scris de miruna in: Sibiu |
Aug
27
2010
0

10 Mari Sibieni

Janos Marton STOCK
Este născut la Sibiu în 1746. Pleacă pentru studii la Bratislava şi la Meytens în Viena. Aici a locuit o perioadă de timp aici devenind unul dintre pictorii preferaţi ai nobilimii. A pictat portrete, gravuri şi altare.
În 1781 publică într-o revistă din Budapesta, o serie de picturi ale costumelor naţionale. Revine la Sibiu în 1786, unde devine în scurt timp unul dintre cei mai apreciaţi pictori. El a realizat o serie de picturi personalităţilor timpului, fiind contractat deseori în a realiza portretele oficialităţilor din Transilvania. A fost repede contractat de Samuel von Brukenthal pentru care a lucrat ca restaurator.
Moare în jurul lui 1800 la Sibiu.

Scris de miruna in: Sibiu |
Aug
27
2010
16

Laura Dobrota s-a despartit de Ioan Bordianu

Cuplul linistit, prezent la evenimente, mereu eleganti s-a destramat acum o luna si ceva. Stirea mondena e veche pentru ca am lipsit de pe blog. Laura Dobrota, prezentatoare stirilor Antena 1 Sibiu nu s-a mai inteles nici cu acest iubit. Desi indeplinea criteriile religioase (este baptist ca si ea) si era o partida buna pentru un eventual maritis… nu a fost sa fie. Astfel punem pe raboj in ultimii ani 3 mari nume de barbati deveniti partenerii Laurei si apoi parasiti…. Sa o luam istoric:

(mai mult…)

Scris de Calin Blaga in: monden | Etichete:, , ,
Aug
26
2010
12

Daca voi nu ma vreti, eu va vreau

Au trecut 4 luni de la retragerea mea de pe acest blog. Mai intai unii au crezut ca este o noua manevra de-a mea de a atrage traficul, altii s-au bucurat ca au scapat de mine, putini m-au regretat. Indiferent de opinia cititrorilor despre plecarea mea din blogosfera decizia mea a avut o motivatie personala si profesionala. Le voi explica la timpul cuvenit. Este abia prima postare dupa 4 luni, asa ca o iau mai usor sa nu ma stric la degete…:)
Am zis ca nu mai revin, dar uite ca nu m-am indurat! Chit ca ma vreti ori ba inapoi, eu am revenit. Unii tot bat toba aici pe blog de ceva timp ca ma voi intoarce. Nu m-au clintit ei in decizia mea ci seful meu de la serviciu. Stie el de ce. Si eu. Si veti stii si voi odata.
Decizia de revenire este una pripita, negandita si sper sa nu o regret. Dar am prea multe de spus in spatiul public si nu am unde sa le spun. Decat aici, spatiul online unde am crescut si de unde mi-am facut multi dusmani si prieteni. Sa moara dusmanii mei, parca spune o manea celebra. Nu le doresc sa moara, dar m-am intors si sa se tina bine ca am tolba plina de informatii picante despre ei. Am cules 4 luni multa barfa din oras si sunt sigur ca voi mai culege.
Cat priveste ceilalti autori de pe blog, ei isi vor continua activitatea dupa bunul plac. Fiecare postare este semnata jos de autor. Admin sunt eu…asta ca sa fim intelesi. Unii deja s-au retras, altii publica sporadic. Doar 3 au ramas cat de cat activi. Asa e in blogging. (mai mult…)

Scris de Calin Blaga in: Sibiu,opinii | Etichete:, ,
Aug
26
2010
0

Blaga revine pe Pod…..curând!

Se pare că în urmă cu două săptămâni au apărut unele zvonuri, cum că Blaga ar reveni pe Pod. Acestea au fost confirmate de apropiaţii acestuia care spuneau că Blaga, la începutul lunii septembrie va reveni pentru a relansa blogul.Şi asta datorită traficului tot mai scăzut de pe acest blog.
Întrebat dacă revine pe blog cu un nou format, acesta a ţinut să nu comenteze în legătură cu acest aspect.

Scris de Dani in: Sibiu | Etichete:,
PageRank

Template: TheBuckmaker.com Website Design | Affiliate Programs, SqueezeBox Radio