Ţigani, romi, rromi

După furtuna stârnită pe blog şi în propria relaţie, a trebuit să îmi acord o zi de pauză. Am citit de  dimineaţă toate comentariile. Multe rău-voitoare, altele de susţinere şi unele de manipulare. Nu scriu pentru trafic, pentru că nu este blogul meu. Oricum nu mă pricep la trafic, tehnică şi alte chestii de IT. Dar îmi plac dezbaterile. Când eram în şcoală adoram să dezbat pe orice temă. Aşa am învăţat multe despre oameni. Aşa îi cunoşti mai bine pe cei din jur. Dar m-am oripilat când am văzut comentatori, nu pentru prima oară care spun despre ţigani că sunt boala societăţii româneşti. Că ţiganii abandonează copiii, ţiganii fură şi omoară. Ţiganii fac toate relele din lume. Indiferen că îşi spun ţigani, romi sau rromi pentru mine rămân oameni. La fel cum sunt şi românii, saşii, ungurii sau orice altă etnie.

Uităm cu toţii că de sute de ani ţiganii au fost persecutaţi în toată lumea. Mai mult decât evreii. Uităm că România a fost prima ţară din lume care a abolit sclavia ţiganilor. Şi totuşi acum, în România, unde avem cea mai mare populaţie de ţigani din Europa, îi discriminăm. Unde ne sunt valorile de liberatea, egalitate, fraternitate? Unde ne este mila creştinească, dragostea biblică de iubire a aproapelui. Ţara noastră se duce de râpă din vina guvernanţilor şi căutăm ţapi ispăşitori nu în cei ce au furat ţara la nivel înalt, ci în etnia veşnic persecutată.

Nu înţelegem că ţiganii au o altă cultură şi nu îi putem transforma în români sau germani. Ei vor rămâne mereu ţigani. Este identitatea lor culturală. De ce nu o putem respecta?

Caurari:

7 Responses to Ţigani, romi, rromi

  • laughing A fost despre lesbi, acum despre tigani probabil va urma despre negrii-afro, unguri, evrei, bolnavi de sida…nici una dintre postari nu o va egala pe cea cu lesbianismul ca si nr de comentarii si vizualizari din simplul motiv ca lesbienele sunt fascinante pentru barbatii majoritari care comenteaza.

    Poate o postare despre conditia pustanilor EMO si cum sunt ei “persecutatii” de oamenii normali, ar putea egala postarea lesbi…(glumesc binenteles)

  • sipa ROMANIA Mozilla Firefox Windows :

    In primul rand cred ca nu cunosti nici un tigan. Nu ai calatorit macar o data cu un tigan in autobuz.N-ai trecut din gresala pe langa unul pe strada.
    Discriminati? intereseaza-te si ai sa vezi ca au mai multe drepturi decat romanii.Ca noi,in particular, ii discriminam
    injurandu-i IN GAND e altceva.Ca un patron ii discrimineaza si nu-i angajeaza este iarasi altceva.Spune-mi un singur argument pentru care ar trebui sa angajez un tigan.Chiar daca e singurul candidat la post.Eu iti pot da 50 de argumente pentru care nu angajez un tigan.
    Unde ne sunt valorile de liberate, egalitate, fraternitate? Unde ne este mila creştinească, dragostea biblică de iubire a aproapelui?
    Cand imi vei demonstra ca tiganii stiu macar ce sunt aceste valori, ca au mila crestineasca si iubire fata de aproapele lor iti voi da dreptate sa spui ca noi romanii suntem rai si ii discriminam. Pana atunci gandeste-te in ce tara din lumea aceasta s-a mai intamplat sa vina migratorii si sa fie primiti cu bratele deschise dupa care populatia autohtona sa intre slugi la ei si sa nu mai aiba drepturi timp de sute de ani(ca in Ardeal).In ce tara din lume ti se permite sa nu cunosti limba oficiala ba chiar sa inveti si istoria si geografia tarii in alta limba si daca te duci in excursie prin anumite zone din tara sa ti se reproseze tie,roman in tara ta, ca nu sti limba minoritatii(mi s-a intamplat).
    Lasati prostiile cu discriminarea!Noi romanii suntem cei mai discriminati desi suntem majoritari in TARA NOASTRA.Noi trebuie sa ne cerem scuze tot timpul fata de tigani, unguri si altii.
    Sa respectam identitatea culturala a tiganilor?Pai nu asta facem?Pe strada,la televizor si radio auzi altceva decat manele?”Misto”,”mancati-as” si alte asemenea expresii nu sunt ale lor si noi le folosim?Ne-am tiganit in proportie de 80% si spui ca nu respectam identitatea lor culturala?
    Sunt subiecte mult prea grele pentru tine!
    Scrie mai bine despre moda,vreme si alte subiecte mai simplute.

  • sipa ROMANIA Mozilla Firefox Windows :

    P.S.
    Oare de ce in Romania este cea mai mare populatie de tigani din Europa?Pentru ca sunt discriminati?
    Oare de ce de sute de ani tiganii au fost persecutati in toata lumea?Pentru ca sunt cea mai linistita,muncitoare,toleranta si cinstita natie?

  • Bravo sipa! Foarte bine spus + argumentat, fara rautate, fara ipocrizie si fara intentia de a manipula, mai rar se intampla in comentarii.

    Stimabile kolcs tu nu poti fi credibil in cazul asta deoarece esti subiectiv – esti minoritar, probabil ca de treaba dar in momentul in care t-i se va face o “nedreptate” poate indreptatita, sunt sigur ca vei urla din toti rarunchii ca esti persecutat din cauza etniei si nu iti pui problema niciodata ca poate chiar ai meritat “nedreptatea”. Eu nu am aceasta posibilitate de a da vina pe discriminare in cazul in care sunt refuzat la un interviu. Ce fain era atunci cand aveam plete si dadeam vina pe ele ca nu ma angajeaza nimeni, fara insa sa ma tund pentru ca in sinea mea stiam ca nu pletele erau o problema ci eu.
    PS. nu te asocia cu tiganul nr. 5 chiar daca pare de treaba pentru ca si el are o problema…pute.

  • Joska ROMANIA Mozilla Firefox Windows :

    Cisnadeanu Beat chiar nu-ti dai seama ca ai niste probleme,eu as zice niste complexe de inferioritate.Numai asa se explica vesnicele tale atacuri la persoana.Ce ar fi daca ai discuta argumentat,civilizat,bineinteles daca esti in stare.

  • radu ROMANIA Mozilla Firefox Windows :

    Cisnadiene, cei doi unguri sunt solidari cu tiganii fiindca sunt si ei minoritari. La fel si politicienii sau oamenii de afaceri corupti sunt solidari intre ei din aceleasi motive! De fapt cei complexati sunt minoritarii, indiferent ca-i vorba de etnie, de hotii care au jefuit tara sau homosexuali, iar complexele vin chiar din faptul ca fac parte dintr-o miniritate, altfel decat populatia majoritara!!!!!!!!!!!!!!!!

  • Joska ROMANIA Mozilla Firefox Windows :

    Cei doi unguri au demonstrat ca sunt solidari in gandire democrata,europeana,iar voi ca Radu,Sipa domonstrati caracteristicile multora din tara acesta indiferent de etnie care trag Romania inapoi spre mentalitati de cand tigani au fost robi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

CommentLuv badge
Please leave these two fields as-is:

Protected by Invisible Defender. Showed 403 to 3,501 bad guys.

Cadouri Personalizate

Suntem si pe Facebook

banner licuricii
Get Adobe Flash playerPlugin by wpburn.com wordpress themes