Podul Minciunilor

Zilele acestea când am citit că doi colegi din presă au lăsat totul baltă şi pleacă în Teneriffe (poate definitiv, poate nu) am început să îmi amintesc gândurile mele de plecare din ţară. Nu de tot. De ceva ani caut şi sper să găsesc soluţia plecării ca voluntar în Africa pentru maxim 3 luni. Ce să fac acolo? Să lucrez cu copiii: să îi învăţ reguli de bază de igienă, sau engleză sau altceva…. orice este nevoie. Lili îmi tot spune că nu este de mine aşa o plecare, mai ales că nu stau foarte bine cu sănătatea, plus că sunt destui copiii de ajutat şi în Sibiu. Are dreptate, dar aici am lucrat ani buni cu copiii din familii sărace. Cu succes sau fără, depinde de la caz la caz. Munca în asistenţă socială nu este uşoară. O continui şi acum, ca voluntar.
Apoi ieri am ieşit să duc gunoiul. La container m-am întâlnit cu o gaşcă de copii. Sunt tot acolo zi de zi de vreo 3 luni. Caută în gunoaie, se joacă, fac foc să se încălzească. Mereu le las câte ceva de mâncare. Ieri nu aveam nimic. Dar când m-am întors din oraş le-am dus o pîine mare. Măcar atât. Asta în timp ce alţii hrăneau câinii din zonă (oricum hrăniţi deja de aceşti copii cu resturi din gunoaie) şi urlau la copii să stingă focul…
(mai mult…)

Astăzi am făcut o razie prin centrul Sibiului, unde se vând mărţişoare. Cumpărători puţini, vânzători mulţi şi diferiţi. Mărţisoare pentru toate buzunarele de la cele lucrate manual, la cele pe sticlă, aurite şi cele made in China. Dar pe lângă tradiţionalele simboluri ale primăverii, hop şi produsele la modă în sezonul primăvară-vară 2010: papagalii în tufiş care cântă când baţi din palme… cu glas de privighetoare. Şi se auzeaua la păsări pe centru de dimineaţă… Am avut timp să studiez populaţia vânzătoare şi după vocabular, limbaj şi accent am împărţit vânzătorii în 3 categorii: sibience tinere dornice de un venit, importaţi de Bucureşti şi sud şi naţionalităţi conlocuitoare: romi, maghiari. După faţa vânzătorului aşa şi produsul… Din păcate nu am avut aparatul foto, aşa că nu am poza cu papagalul. Oricum ăla mărţişor pentru ăia 99% dintre români care ascultă manele şi vor să fie la modă cu tot ce zice Băsescu.

“Vreau să mă duc şi la Bucureşti, dar nu știu unde e Bucureștiu… nu ştiu unde e…”, asta declara zilele trecute jurnaliștilor o bătrână de 82 ani ce deține tristul record de pensionara cu cel mai mic venit: 1 LEU. M-a impresionat povestea ei și mi-am adus aminte când făceam statistici pentru un proiect de asistență socială. Calculam medii ale pensiilor din județul Sibiu la nivelul anului 2004. Aveam acces la baza de date a Casei de Pensii Sibiu și a fost șocat să văd ce pensii de mizerie primesc majoritatea bătrânilor, mai ales cei pensionați din agricultură. Dar nu despre asta vreau să scriu astăzi, ci despre București. Ceea ce spune bătrâna, care a trăit o viață în nordul Moldovei fără să vadă capitala…. este ceea ce m-a pus pe gânduri. Oare nu putem trăi fără București?! Uite că se poate. (mai mult…)

CSAT a decis ieri sa aprobe amplasarea scutului anti-racheta american si pe teritoriul Romaniei. Ce inseamna asta? Bani alocati catre industria de armament, contracte directe la “cei pusi bine in sistem” si o aservire mai mare fata de interesul american. Mai inseamna o inrautatire a relatiilor cu Rusia si riscul de atacuri teroriste arabe si nu numai la noi in tara, pe motiv ca suntem aliati de nadejde ai americanilor. Credeti ca era important pentru Romania amplasarea acestui scut si la noi?
(mai mult…)

Am zis că nu mai servesc lepşe, dar Lili m-a nominalizat şi, fiind din familie, nu pot refuza . Este vorba desopre Chestionarul lui Proust. Asta şi pentru cei ce vor să afle mai multe despre mine… se pare că sunt tot mai mulţi curioşi!
(mai mult…)

Sunt supărat. Mă ştiţi un anti-capitalist convins, dar suport sistemul ăsta introdus şi la noi în ţară cu japca… Dar ce se întâmplă de vreun an încoace este abominabil. Patronii români s-au împărţit în două categorii: cei care au falimentat din cauza crizei şi cei care profită de criză şi de victimele ei. Mă refer în continuare la a doua categorie care au găsit cea mai rapidă metodă de îmbogăţire pe timp de criză. Dau afară oameni, reduc posturi, scad salariile totul pentru că se poate. O prietenă de 11 luni caută loc de muncă. A depus sute de CV-uri şi a mers la zeci de interviuri şi teste care mai de care. Deşi are studii superioare a aplicat la toate posturile, inclusiv secretara. De curând a mers la un alt interviu cu un patron. Acesta i-a spus programul ce depăşea mult 40 de ore pe săptămână, cât este legal. Mai mult includea şi sâmbetele şi serile şi totul pe bani puţini. Avea pretenţia să ştie şi vreo 3 limbi străine, plus contabilitate. Totul pentru un post de secretară. El a comentat “Oricum am primit peste 200 de CV-uri. Am de unde alege…” Altfel spus asta au înţeles patronii la noi că au de unde alege pe piaţa muncii. Nu caută profesionişti, ci oameni care să facă 2-3 funcţii simultan, pe bani puţini şi cu program prelungit. Iar la femei de multe ori aşteptările nu se opresc aici…

(mai mult…)

Am lipsit de pe blog… Prea ocupat cu serviciul si cu boala…. Raceala Karinei a trecut la toti din casa si la final m-a lovit si pe mine. Combinatia multa munca si raceala a fost urata tare si inca nu s-a terminat. Nici munca, nici raceala. Totusi am avut si realizari: Costin m-a fericit cu Windows 7.
Vineri seara am fost la premiile Ordinului Arhitectiilor Filiala Sibiu – Valcea. Multi arhitecti, proiecte, premii si o gramada de conversatii pe tema. Atmosfera frumoasa de la Restaurantul Sfera a ajutat enorm. Mancare si bautura garla pentru intretinerea discutiilor. Doi tineri au luat premiul cel mare, din nou. Voi scrie despre ei mai mult la ziar. Pacat doar ca presa sibiana nici la aceasta editie nu a catadicsit sa fie prezenta… Doar eu (si unde mai pui ca eu lucrez singur in redactie si altii au 20 de angajati si tot nu ajung la evenimentele mari…).

offff! Este joi. Am sărit în postări peste miercuri, dar revin odată şi la ziua pierdută. Joi este o zi plină de muncă, tensiune, nervi, energii irosite aiurea. De ce? Joi se trimite ziarul la tipar şi toţi se înghesuie joia să facă tot ce nu au făcut în restul săptămânii. Tipic românesc: se umflă porcul în ajun! Şi de asta ne consumăm noi energiile aiurea… Postare scurtă pentru o zi lungă!

O zi proastă. După ce de 3 zile Karina este răcită, azi a început să fie mai bine, dar a căzut Lili la pat. La servici tensiunea este în creştere datorită schimbărilor anunţate de patron de la 1 februarie. Se pare că voi face ziarul singur … fără măriri de salariu. La conferinţa de presă de dimineaţă la rectorat a trebuit să îndur frigul aproape două ore pentru a asculta cum se laudă rectorul Oprean al ULBS. Măcar la final am pus şi întrebarea cheie: Care este poziţia dvs oficială în privinţa nepotismului de care ULBS este acuzată că îl susţine? Oprean s-a uitat la mine şi a răspuns nonşalant cum chiar el a spus Senatului că nu se acceptă nepotismul în funcţii de conducere, dar în rest este ok. “Am şi eu ambele fete angajate la Facultatea de Ştiinţe, soţia la Industria Alimentară, eu predau la Inginerie. Nu este nicio problemă. Nu sunt de acord cu nepotismul. Dar juriştii noştri cred altfel” Apoi a perorat cum i-au explicat lui juriştii că sunt drepturile omului să ai rudele angajate şi a făcut o paralelă cu japonezii, unde cică e o onoare să îţi laşi copiii în firmă. Doar că a uitat că Universitatea este de stat… pe bani publici.
(mai mult…)

După un sfârşit de săptămână în care am refuzat cu îndârjire să muncesc, deşi ar fi trebuit, dar care m-a agitat peste măsură pentru că s-a răcit Karina, luni dimineaţa am păşit spre serviciu. Mă aşteptam la frigul de afară, dar mă grăbeam spre staţia de autobuz. Deşi aproape am alergat la deal pe gheaţă şi zăpadă timp de 10 minute, am ajuns cu un minut întârziere. Am mai stat 10 minute ăn speranţa că a întârziat autobuzul 15, dar am realizat că nu am şanse să mai vină. Aşa că am luat-o din nou pe jos spre autobuzul staţia autobuzului 5. Mergeam pe Argeşului şi soarele mă orbea. Mult frig, zăpadă şi puţine maşini în trafic. Părea că toată lumea a dispărut. Mi-am adus aminte de secvenţa finală din filmul sovietic “Gară pentru doi” când el se întorcea la închisoare din permisie şi prin zăpadă a început să cânte la acordeon pentru a nu fi auzit de gardienii ce făceau numărătoarea de dimineaţă… Psihologic vorbind ce înseamnă asta? Că doar eu mergeam spre serviciu…