Despre moarte la romani si nu numai
Ma lovesc adesea de o mentalitate de Ev Mediu, combinata cu ceva crestinism si misticism cand este vorba de moarte. Traditiile romanilor legate de aceasta trecere sunt foarte variate si nu ma refer doar la cele de inmormantare. Acum ma voi opri asupra celor ce au murit si ce au facut in timpul vietii lor. Despre cei pe care ii stim, fie direct, fie prin media sau alte surse cred ca ne putem exprima liber: s-ar putea sa gresim, dar asta nu motiveaza tacerea. Daca un om consider ca a facut rau in timpul vietii spun asta in timpul vietii sale, DAR si la moartea sa. Mi-e sila de prefacatoria multora care la moartea unui zdrahon, ori a unui mafiot, a unui “calcator pe cadavre”, desi in adancul sufletului lor stiu cine a fost, vin la moartea sa si ii ridica osanale: ca asa este crestineste. Pai daca asa e crestineste de ce se spune in Biblie ca Dumnezeu ii judeca pe toti. De ce se admite existenta Raiului si Iadului, iar la unii si Purgatoriul. Daca tuturor li se iarta pacatele la moarte atunci pot toti sa omoare, sa fure, sa insele, sa bata etc fara frica unei pedepse eterne. Dar Biblia nu spune asa ceva! (apropo pentru comentatorii “inteligenti” am citit Biblia, Coranul si inca vreo 300 de lucrari despre religie sau religioase, plus am mai avut dialoguri cu diferiti calugari/preoti pe teme de credinta).
Crestinismul “promite” Judecata. Pacatele vor fi pedepsite in cer, asta si pentru ca de-a lungul timpului oamenii s-au prins ca justitia pe pamant e pentru vitei nu si pentru boi. Si asa crestinismul vine si ofera solutia: judecata divina. Concept intalnit si in alte religii sub diferite forme. Revenind la subiectul moarte si judecata. Daca Dumnezeu judeca, noi oamenii (ca opinie publica nu instante legale) de ce nu am putea judeca? De ce nu am avea curajul sa ne exprimam? In timpul vietii si dupa aceea. De unde frica asta?
Sa vedem ce as putea pati eu la Judecata de Apoi, daca aceasta exista. Pentru ca in orice demers de genul acesta trebuie sa ne luam marja de prudenta filosofala. Daca exista Dumnezeu si viata dupa moarte si daca exista Judecata de Apoi, in viziunea simplista crestina atunci pentru pacatele mele voi fi judecat astfel: in iad pentru ca am nesocotit Biserica si religia crestina (apropo asta e soarta tuturor non-crestinilor…hmmm?! Cam nemilostiv Dumnezeu, nu?); in iad pentru ca am vorbit de rau pe unii morti (sau te miri ca ma bantuie unii chiar acum); in rai, pentru faptele bune facute (alea doua-trei); in rai, pentru credinta in fiinta absoluta nenominala si ne-constransa religios (desi punctul asta e discutabil pentru unii exegeti ai textelor biblice si nu numai).
Ei iata ca sunt constient ce va fi de sufletul meu… Asta crestineste vorbind, ca dupa alte religii trebuie sa ne facem o alta socoteala. Chiar asa daca exista doar Buddha? sau Allah? Sau te miri cine altul si nu Dumnezeu? Sa nu mai ironizez pe unii eu cred ca exista o constiinta a universului, numiti-o Fiinta Suprema, Dumnezeu, Allah sau toate numele intr-unul. De fapt Isus, Buddha, Mohamed sau te miri ce alti profeti sunt personificari ale aceleasi nevoi umane…. Dar deja am scris prea mult pentru aceasta postare despre divin.
Revenind la “moartea la romani” avem de-a face cu traditii diferite de la o zona la alta, dar de o mentalitate comuna a fricii de moarte.
9 comentarii »
Abonare RSS pentru comentariile acestei postari. TrackBack URL
Loading ...
Vai de mine, blasfemie!!!
uuuuuuuuuuuu religion… again…
presimt ca o sa se lase cu comentarii kilometrice… again
Moartea de la esenta ..la escatologie.
ehei Admin,
iata intradevar un subiect “on the top”, “hot”, “first page” etc.. de vreo 6730 ani (varsta aproximativa a omenirii).
un subiect de o realitate pura, coplesitor de autentica, rece, inevitabila (in prima ei manifestare)
un subiect extrem de util desi enervant de deranjant in general (cui ii place sa discute despre moarte?)
moartea e cel mai sigur (nu probabil) fenomen manifestat pe pamant iar existenta ei nu poate fi negata.
In esenta ea, se manifesta ca o separare (asta e si termenul scriptural ce o descrie ) fiind
de fapt opusul uniunii, partasiei cu Dumnezeu a carui esenta e viata, viata eterna.
Omul ca si cununa a creatiei (din tot ce a fost creat prin Cuvant, Dumnezeu a spus si s-a facut,
omul e lucrarea Lui Dumnezeu care a fost creata de mainile Lui Dumnezeu iar ceea ce
i-a dat statutul de fiinta dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu este viata, inteligenta, centrul emotional (inima), libertatea de decizie, in speta manifestarea fiintei in toate aspectele vietii.
Viata neafectata de pacat a fost pentru primii doi oameni si conditia, starea, care determina intalnirea fata in fata, a omului cu Dumnezeu, creatorul Sau. Adam si Eva il vedeau pe Dumnezeu
in fiecare zi vorbeau cu El dupa cum afirma Scriptura in racoarea diminetii, cu alte cuvinte se intalneau cu El in fiecare dimineata.
Pentru cine citeste Geneza, de remarcat este faptul ca un singur pacat (neascultare) si acela nu a fost unul grozav cum l-am numi azi, a produs manifestarea acestui fenomen numit moarte.
De fapt ce se intampla la moartea unui om altceva decat faptul ca sufletul se desparte de trup ?
(in termeni nou testamentali pentru trup se foloseste termenul de teaca, acesta fiind deci un invelis, ambalaj pentru suflet).
Mai grozava insa decat moartea fizica (separarea sufletului de trup) este moartea a doua
” Cel ce va birui, va moşteni aceste lucruri. Eu voi fi Dumnezeul lui, şi el va fi fiul Meu.
Dar cât despre fricoşi, necredincioşi, scârboşi, ucigaşi, curvari, vrăjitori, închinătorii la idoli, şi toţi mincinoşii, partea lor este în iazul, care arde cu foc şi cu pucioasă, adică moartea a doua.”Apocalipsa 21:7-8
Moartea a doua, in speta este separarea vesnica de Dumnezeu, singura sursa a vietii in univers.
Mai mult decat atat, pentru cei care in mod voit decid sa nu asculte de Dumnezeu, acesta separare nu doar ca este vesnica ci este si insotita de chinuri maxime constiente ( ca manifestare a dreptatii Lui Dumnezeu care nu se lasa batojocorit )
Nu vă înşelaţi: “Dumnezeu nu Se lasă să fie batjocorit.” Ce seamănă omul, aceea va şi secera.
Cine seamănă în firea lui pământească, va secera din firea pământească putrezirea; dar cine seamănă în Duhul, va secera din Duhul viaţa veşnică.” Galateni 6:7-8
Ceea ce este insa important de specificat este faptul ca nu pacatele ca atare il duc pe om in acest chin vesnic ci faptul ca a refuzat solutia Lui Dumnezeu, credinta in Isus Hristos, fiul Sau si pocainta.
De fapt raiul va fi populat cu pacatosi ca si iadul dealtfel singura diferenta dintre acestia fiind faptul ca unii sunt iertati (sangele Lui Isus curateste orice pacat) si ceilalti nu.
In ce priveste problema pe care o aduce admin, in discutie lucrurile sunt mai complexe decat par.
Pentru faptele bune nu poti nidecum sa ajungi in rai Biblia spune ferm :”Toţi am ajuns ca nişte necuraţi, şi toate faptele noastre bune sunt ca o haină mânjită” Isaia 64:6, asadar orice om care, sa zicem ar avea, un singur pacat si o sumedenie de fapte bune, nu ar putea intra in rai necuratat prin credinta in sfant sangele lui isus, altminteri raiul nu ar mai fi rai cu acea pata in el.
Pe de alta parte la fel de adevarat este si faptul ca faptele bune sunt absolut necesare pentru intrarea in imparatia lui Dumnezeu: “Tot aşa şi credinţa: dacă n-are fapte, este moartă în ea însăşi”.Iacov 2:17
ele asigurand si rasplatirile divine,
Important de subliniat e faptul ca aceste fapte bune au valoare, sunt “primite” in lexic ortodox
de Dumnezeu doar din partea acelora care pocaindu-se au acceptat supunerea si ascultarea pentru toata viata fata de Dumnezeu. Doar astfel de fapte sunt privite in sensul din in subtire in contextul din Apocalipsa:
“Aleluia! Domnul, Dumnezeul nostru Cel Atotputernic, a inceput sa imparateasca.Sa ne bucuram, sa ne veselim, si sa-I dam slava! Caci a venit nunta Mielului; sotia Lui s-a pregatit, si i s-a dat sa se imbrace cu in subtire, stralucitor, si curat.” – (Inul subtire Sunt faptele neprihanite ale sfintilor.) Apoc.19:6-8
@SilviuB – oare? sau un subiect de discutie?
@daninho – pai comenteaza si tu la subiect sa vedem ce iese din discutie…
@Mihai-Sorin – tu spui si citezi ca nu doar faptele bune aduc intrarea in Rai ci combinate cu credinta. Subiect atins si de mine in text. Dar oare asa sa fie?! Un om credincios cu mici pacate va intra in rai si unul necredincios dar fara de pacat (in afara de cel al credintei) nu va intra? Hmmm… dubla masura…
@ admin,
e de fapt mai simplu, in contextul mentionat, nu ajunge niciunul. raiul nu ar mai fi rai daca ar fi populat cu oameni cu mici pacate, nici chiar daca ar ajunge acolo macar un singur om cu un singur pacat.
@Mihai-Sorin – adica nimeni nu ajunge in Rai?!? Ca fara de pacat doar Isus era parca… Toti au lasat jos pietrele…
@admin,
corect, in Rai nu ajunge nimeni.. fara credinta si pocainta.
Credinta e cea care face valida, activeaza iertarea pacatelor in mod personal conducand implicit la pocainta.
Du-te in pace, i-a spus Domnul, slabanogului credinta ta te-a mantuit.
Prin credinta se curata “cazierul” spiritual, de fapt de asta a venit Isus nu? Sa ierte pacatele.
Dupa revolutie s-a dat legea retrocedarii pamanturilor, caracterul teritorialitatii unei legi dupa cum stii, ii confera autoritate pe teritoriul statului respectiv dandu-i astfel un caracter general.
Pentru a putea beneficia de prevederile ei insa persoana trebuia sa:
- faca o cerere prin care sa mentioneze pamanturile avute
- sa o depuna intr-un anume loc (primarie)
Aceste conditii ii confera si un caracter individual, personal, specific fiind conditii sine qva non a repunerii in drepturi.
Asa e si cu mantuirea, desi ea are caracter general, Isus murind pentru pacatele tuturor, totusi nu toti vor fi mantuiti.
Vor beneficia de mantuire doar aceia care in mod personal vor face “cererea oficiala” de iertare si o vor pune intr-un anume loc, inaintea Printului Pacii Isus, acestia doar vor beneficia personal de mantuire indiferent de numarul pacatelor.