Podul Minciunilor

Astazi am citit in Sibiu Standard un interviu cu primarul Sibiului Klaus Iohannis. Subiectul politica l-am evitat in acest blog pentru ca politicile Sibiului sunt preocuparea mea de zi cu zi la servici si nu numai. Dar interviul de azi plus apropierea alegerilor locale m-a pus pe ganduri.

Asist cu tot mai multa disperare la cladirea cultului personalitatii la nivel local si in cadrul Sibiului. Iohannis e pus pe un piedestal de majoritatea sibienilor si nu stiu de ce imi aduce aminte de Ceusescu in perioada anilor 60-70. Mai toata lumea il adula atunci. La fel si in Sibiu, Iohannis se bucura de o mult prea buna imagine pentru un politician asta si datorita lipsei de vlaga a jurnalistilor sau datorita mai ales sefilor acestora. Nu cred ca un politician se poate imbogati peste noapte din salariul de primar. Nu cred ca intr-un oras cu atatea investitii nu se intampla si matrapazlacuri. Daca se intampla si in SUA, Germania si Franta, la noi cum de totul e asa de curat? (mai mult…)

Zilele acestea pentru a nu stiu cat oara am fost pus fata in fata cu puterea cuvantului. Jurnalistii scriu, prezinta si noi, avizi, inghitim infomartia, uneori nemaiavand timp nici s-o digeram. Mai mult internetul ne ofera un ocean de informatii in care de multe ori ne pierdem.

Azi scriu despre puterea cuvantului. Nu scriu despre TV, radio sau ziare. Asta las celor ce practica jurnalistica. Eu m-am retras demult din presa desi am terminat o facultate in domeniu. Imi place sa scriu. La asta nu renunt. Am scris multi ani literatura de sertar. Multe din scrierile mele dupa un timp le-am aruncat sau le-am sters. (mai mult…)

Ei iata ca scriu si despre localurile din Sibiu. Ma indeamna prietenii ca mare gurmand ce sunt si fin cunoscator al bauturilor sa mai scriu si despre localurile din Sibiu. Sa le fac un rating si sa exprim ceva puncte de vedere.

Azi voi vorbi despre Cocoon Cafe, asta pentru ca aseara am petrecut doua ore alaturi de un prieten acolo.Cand m-a sunat amicul meu si mi-a zis ca ne intalnim acolo, l-am intrebat unde este. Nu auzisem de cafenea pana atunci. Culmea era si in zona unde locuiesc si lucrez! Imi explica cum sa ajung acolo si dus sunt. Nu e nici o firma pe casa situata pe Magheru colt cu Sofocle. Dar la intrare pe un trepied scrie cu creta Cocoon cafe. “Vai” imi zic “aici parca era o crasma ordinara. Unde m-a adus si asta!?”. Mai fara tragere de inima si asteptandu-ma la cei mai rau deschid usa si…surpriza.

Parca o zana buna trecuse prin crasma de odinioara si cu o bagheta magica transformase locul. M-a izbit bunul gust in designul interior si in atentia pentru micile detalii si tema unitara: cocoon – fluture. Eleganta si caldura – asta emana spatiul. M-am asezat alaturi de prietenul meu ce ma astepta deja pe un scaun de la bar. Iscoditor cum sunt am aflat de la el cam totul despre patroni care ne si serveau. Sot si sotie, el belgian, ea romanca. O afacere de familie. Asta din start mi-a placut. Nu sunt adeptul corporatiilor si totdeauna incurajez localurile “de familie”. Acolo ma simt eu de obicei in largul meu. Proprietarii cafenelei sunt foarte deschisi cu noi clinetii, printre care ma includeam si eu. Te lasa in pace cand vad ca vrei sa fii lasat in pace si iti vorbesc cand vad ca ai chef de vorba. Ce mai barmanii ideali!

Meniul tipic de cafenea cu un plus la sectiunea ceaiuri. Asta pentru ca au o varietate destul de bogata si de cand Vali Oltean a inchis ceainaria de pe Magheru tanjeam dupa un astfel de spatiu.

DAR vine bomba! Gura mi-a lasat apa cand am vazut ca servesc si clatite. Doar atat la mancare: clatite! Superb! In sfarsit ceva aparte intr-o cafenea.

Pentru cei interesati Cocoon cafe are doua incaperi din care prima pentru fumatori. Cel mai mult din designul interior li-au placut fluturii prinsi de baza lampilor din tavan de deasupra barului. Discreti, eleganti si frumosi.

Pentru mine cu siguranta ramane un loc de liniste – muzica era de calitate gen Buddha Bar si la volum suportabil. Si cred ca e genul de loc unde iesi cu o prietena sau 2-3 amici, asta daca vrei un spatiu de armonie si unde sa poti povesti de soarta lumii sau de o poveste de amor. Nu il recomand celor care vor mici sau doar sa bea cu prietenii pe manele. Acestora le pot recomanda cu totul alte localuri unde eu NU merg.

Am inceput acest material cu teama mea de a intra in Cocoon cafe pentru ca stiam ca in casa respectiva fusese o bodega ordinara si mai apoi pentru scurt timp Michellangello pizzeria se mutase acolo. Dar imi pare bine ca am intrat si va recomand si voua!

PS: pentru sibieni si cei ce nu cunosc bine orasul Cocoon cafe este pe Magheru, o casa mai sus de fostul Calugaru, colt cu strada Sofocle. Pun pariu ca 99% din sibieni habar nu au unde e strada Sofocle. Dar un pic de aventura in oras nu va strica la nici unii… asa mai descoperiti locuri frumoase cu oameni frumosi!

UPDATE: Pentru cei ce au intrebat programul este de Marti pana Vineri de la 10 la 23, Sambata si Duminica de la 17 la 24 si lunea inchis. Mersi Ica si Marc!

- . .. ..- -… . … -.-. .-.. .. .-.. ..

Asta i-am spus de Dragobete sotiei mele in codul Morse

Ea mi-a raspuns in codul sau

“si euuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuu”

In pelegrinarile mele prin lumea internetului am decoperit un site Facebook.com care are o aplicatie care iti permite sa iti vinzi sau cumperi prieteni. E drept aplicatia nu e a proprietarilor site-ului, dar e folosita acolo.

Ce idee sa iti vinzi prietenii!?! E un fapt vechi de cand lumea. Multi si-au tradat / vandut prietenii de-a lungul istoriei. De aici au aparut tot felul de proverbe si maxime. Dar nu am vazut inca in lumea virtuala care ni se deschide ptin calculatoare aceste vanzari / cumparari de prieteni. E grotesc si hilar in acelasi timp mai ales ca aplicatia vrea sa arati tu prietenilor tai cat de mult ii apreciezi oferind bani pentru a-i adjudeca pe lista te personala de prieteni. Banii sunt virtuali. Un joc de societate virtual.

Se practica in lumea reala un joc de societate asemanator cand se organizeaza serate de colectare de fonduri pentru diverse probleme ale lumii unde se vand barbati sau femei ca parteneri de o seara. Scopul nobil in acest caz pare sa scuze jocul desi ….

Asa ca va propun sa reactionati prin sondajul de mai jos si sa imi scrieti la comentarii cat ati oferi pentru a avea un prieten?

Polls

Sa va spun o poveste azi.Toti stiti cine a fost Don Juan. Eu am cunoscut un stra-nepot de-al lui. L-am cunoscut pe Don Juan de Dealu Frumos. Un tanar ce face ravagii in randul domnisoarelor cu varste intre 16 si 20 si de ani.

Acest tanar mosteneste multe din calitatile si defectele strabunului sau. Are un farmec aparte. Ii lipseste simtul moral societal (acela de a sta cu o singura partenera). Iubeste femeile si ele il iubesc pe el. Don Juan de Dealu Frumos este un personaj modern de poveste. Nu foarte inalt, slab si imbracat “leisure”. Este mereu pe messenger dand pupici si imbratisari si vrajind fetele. Il gasesti in club in week-end la o bere cu baietii si la o susta cu fetele. Se enerveaza repede si la fel de repede ajunge sa regrete. Ii place sa se uite dupa fete pe strada, sa le examineze si …sa fie privit si examinat. (mai mult…)

Intr-o zi la birou colega mea servea o cafea tare de dimineata peste care a adugat cola. Asa, sa-i mai dea tarie. Ma gandeam cata nevoie avem in viata de energizante fie ele din bauturi sau din actiunile noastre.

Avem o viata searbada uneori. Intram fara sa vrem in monotonie la servici, in relatii, familie. Daca ne dam seama de asta, simtim nevoia sa ne saram si piperam viata cu evenimente care sa ne provoace fie intelectual, emotional sau instictual.

Vrem sa iesim din monotonie. Unii apeleaza la o dezbatere intelectuala pe o anumita tema. Altii se angreneaza in actiuni comunitare. Asta ca sa isi stimuleze intelectul. Sunt multe metode ce pot fi folosite pentru stimularea intelectului.

O stimulare mai provocatoare e cea emotionala. Cand facem jocuri erotice sau cand ranim inadins persoana iubita pentru a vedea daca ne iubeste. E un sado-masochism sentimental la unii care ajuta in relatie. La altii da rateu. Cautam stimulii emotionali in vise erotice sau romantice. Cautam in vieti virtuale pe internet unde ne dedublam intr-un alt personaj. Ne transformam emotional temporar pentru a da sare si piper relatiei de zi cu zi sau doar pentru a cauta ceva nou, provocator.

Stimularea instinctelor tine de fizic si nu numai. E o stimulare aparent puerila dar cu efecte pe toate planurile. Cand ne dam drumul tuturor sentimentelor altfel ascunse pentru a sari cu coarda de pe un pod sau din avion cu parasuta. Cand mergem pe munte sau ne ratacim intentionat intr-un cartier sau oras strain. Vrem provocarea. vrem stimulul. vrem sarea si piperul vietii.

Apoi revenim la noi insine. Treptat reintram in viata monotona. Stabilitatea ne face bine – o perioada. Apoi cautam un nou stimul. De la cafeau de dimineata, la aventura din vis sau la saltul in necunoscut.

De dimineata sotia mea se intreba”De ce trebuie sa mergem la munca?” Intrebarea, desi retorica din partea ei, m-a facut sa ma intreb. Oare de ce mergem la servici?

Faptul ca imi pun aceasta intrebare abia acum la peste 12 ani de la primul meu loc de munca e trist. Dar sa vad si partea pozitiva: sunt multi oameni care nu isi pun niciodata aceasta intrebare. Birou – pat – birou. Ciclul vietii capitaliste. Asta apropo de o reclama la vitamine care se vad a fi solutia acestui ciclu. Aiurea!

Muncim, muncim si iar muncim, doar ca o facem din automatism. Nu mai muncim campul sa avem ce manca, nu mergem la pescuit sau vaatoare din aceleasi motive. Acum muncim pentru ca trebuie. Dar de ce trebuie? De ce nu putem trai cu totii in lume fara sa trebuiasca sa mergem la servici. Doar cine vrea sa mearga si cand vrea!

Mergem la servici pentru ca ne trebuie bani. Ne trebuie bani pentru ca sunt mijlocul de troc modern. Bani pentru mancare, taxe, chirie, benzina, distractii. Iti pare ca totul e pe bani. Normal ca vor veni unii si vor zice ca putem trai in armonie cu natura, fara bani. Dar atunci am fi pustnici. Si majoritatea nu vrem sa fim pustnici.

Fara bani nu ai nimic material. Si dragostea e frumoasa si nu costa (ha! ha!) dar ai nevoie de bani sa traiesi si sa iubesti. Deci mergem la servici. Desi nu avem chef uneori, am vrea sa dormim mai mult, sa facem dragoste sau sa ne uitam in letargie la televizor. Am vrea sa iesim intr-o zi frumoasa la plimbare sau la shopping, dar ne vedem fortati sa mergem la servici. Scarba se instaureaza in acee zi si se reflecta in munca noastra.

S-au inventat zile libere, concedii pentru ca oamenii muncitori ca noi sa scape de acest ciclu pervers numit serviciu – casa – serviciu. S-au inventat sarbatori si alte ocazii speciale pentru a mai chiuli un pic de la lucru, dar tot degeaba. Nu e placerea deciziei tale de a nu merge la servici. E tot decizia altora pentru tine.

Ce-ar fi sa decretam fiecare dintre noi o zi pe an, pe luna sau pe saptamana – fiecare dupa cum poate sau cat tupeu are – in care sa nu mergem la servici. Sa facem cu totul altceva doar pentru noi. Sa nu facem alceva obligatoriu gen mers la doctor, la bunica bolnava etc ci pur si simplu sa dormim, sa facem dragoste sau sa lenevim, sa ne plimbam!

Fara Munca!

Aceasta expresie am auzit-o azi de la o femeie in varsta care venise sa-mi spuna de problemele cu vecinii ei. Femeia se referea la Politia de proximitate.

Ma gandesc ca are partea ei de dreptate. Politia nu a fost iubita prea mult nici in comunism, nici dupa. Dar ne place, nu ne place, avem nevoie de Politie. Problema actuala e aceea de a avea prea multe Politii: comunitara, de proximitate si cea generala. Adica se suprapun dar efectiv nu se vede nimic.

Sa luam studiu de caz Sibiul. Politia comunitara, fostii gardieni publici, pazeste parcuri, BMW-urile Capitalei Culturale, pietele centrale. Politia de proximitate lansata prin media cu mare tromba a pus afise cu politistul de proximitate in fiecare zona si atat. Nimeni nu i-a mai vazut de atunci. Doar daca au fost chemati in unele locuri in mod special. Normal ar fi ca lunar politia de proximitate sa verifice cartile de imobil, sa vorbeasca cu locuitorii despre probleme, noi vecini, activitati suspecte. Asta se facea in comunism si acum nu se mai face pentru ca era “comunistic”. In fapt era o practica normala a oricarei Politii din lume. Sa fie la curent cu ce se intampla in comunitate, sa previna evenimente ce pot genera probleme.

Politia generala, cum imi place sa o numesc, este preocupata cu diverse activitati mai mult sau mai putin licite. Dar asa e Politia oriunde. Problema nu este ca sunt politisti corupt, ci cat de multi sunt acestia. Daca sunt 1-5% e una, daca sunt 60% e alta. Oare cati politisti corupti sunt in Romania? Dar ce zic eu….cati oameni corupti sunt in general in Romania? cati am luat si dat mita? Normal ca si politistii sunt membrii ai acestei natii….sunt si ei romania.

Deci “politia prostituata” e politia care ne-o meritam.

Vai ce ma dispera politrucii si “comentatorii TV” care au facut duminica orice pentru rating. cred ca mai aveau un pic si dadeau foc la studiouri doar, doar sa se uite lumea la ei cum le vorbesc despre Kosovo si Transilvania.

Paralela e bineinteles fortata pentru orice om intreg la minte. Mai mult nu stiu de ce ii doare capul de Kosovo cand romanii fug din tara pentru un loc de munca mai bine platit. Daca eram in 1990-1991 poate aveau motiv de ingrijorare dar nu acum. Si jocul de-a identitatea nationala si mandria de a fi roman e perimat. Lumea nu mai voteaza asta de prin 2004. S-a vazut ca de atunci Vadim si nationalistii scad continuu. Acum se voteaza alt fel de nebuni.

Manifestatia unor extremisti la Belgrad a incendiat televizoarele din Romania. Pensionarii au inceput sa-si baricadeze usile la sate ca vin ungurii peste ei. Tonul
incendiar al politrucilor si comentatorilor TV a fost fals pentru multi privitori care au schimbat canalul pe un film bun sau au inchis televizorul pentru a citi o carte. Dar cu siguranta au fost destui care au privit cu gura cascata la discursul Vadimist sau la comentatorii precipitati ce iti dadeau impresia ca era atacata Ambasada SUA la Bucuresti.

Cine are nevoie de incendii false ca acestea? Politicienii extremisti cazuti in disgratia public, ei se alimenteaza din necazul altora si fac sa iti para ca si pe tine te paste acelasi lucru. Cine mai castiga? Televiziunile de stiri rating duminica seara. Cine pierde? Noi, cetatenii acestei tari, care ne lasam furati de mirajul oferit duminica seara. Cei ce nu se lasa furati nu pierd si nu castiga nimic.

Este Kosovo Transilvania? NU. Cum nici Transilvania nu e Kosovo (sic!). Situatiile nu se compara nici istoric, nici etnic, cultural sau ca situatie actuala. Mai mult cred ca oricine ar trebui sa fie liber sa decida ce vrea sa faca. De exemplu de ce niciun politician sibian nu a sarit de fund ca ars ca Republica Uzupis (alias Utopica) de la Vilnius si-a creat ambasada la Sibiu. mai mult toti au ras…pentru ca o vad ca o gluma. Dar totusi, o gluma ilegala creata de artisti. In esenta nu e nici o diferenta intre aceasta si independenta Kosovo. La Vilnius toata lumea rade si apreciaza republica auto-proclamata ca o atractie turistica. Normal ca nu o recunoaste nimeni oficial.

Acum intrati in pan-europenismul Uniunii, mandria nationala ramasa e pe planul doi de facto. Chiar daca ni se spune ca nu e asa, dar toate actiunile, reactiile si ideile ne sunt directionate de un for european. Si atunci de ce ne-ar mai fi frica de separatism. orice sepratism poate fi doar de Romania dar tot in cadrul UE. Avantaje? Mai nicunul: poate o identitate pe hartie, o noua capitala etc – lucruri nesemnificative. Si oricum UE nu va permite niciodata.

Kosovo a facut un pas spre integrarea in UE. Voi rade bine peste 10-15 ani cand Serbia si Kosovo vor fi membrii deplini ai UE. Pe cine se vor mai supara atunci?